back to top

Vasile Spînu: Creștem cel mai mare dovleac, va avea peste 700 kg

Vasile Spînu se ocupă de creșterea dovlecilor de mai bine de 15 ani, dar recolta din acest an bate toate recordurile. Gigantul va fi expus la „Bostaniada”, care va avea loc la sfârșitul lunii.

„Acest bostan de vreo 700 de kilograme crește încă din aprilie. Am îngrijit bine bostanul, care iată așteaptă să fie dus la un festival de toamnă, în satul Bălăbănești”, menționează Vasile Spînu într-un interviu pentru JurnalTV.

Vasile Spînu spune că există o metodă de monitorizare și calculare a masei unui dovleac enorm.

Vasile Spînu, agricultor:

„Este o formulă. Se măsoară diametrul la bază, în capăt și înălțimea lui. Acum el are peste 750 de kilograme, cred că va ajunge și la 800 până la festival. Eu cred că anul acesta va fi cel mai mare bostan pe care l-am crescut până acum și, dacă vă uitați, are și o culoare foarte frumoasă”.

Pentru ca recolta să fie una mare și frumoasă, este nevoie de multă muncă, mărturisește gospodarul din Ratuș.

„Eu am semănat în ghiveci mare, la începutul lunii aprilie și, deja la începutul lunii mai, răsadul era bun de plantat. L-am plantat aici, în ogradă. Apoi, etapa cea mai importantă este formarea plantei. Perioada de creștere intensivă este luna august”.

La Festivalul „Bostaniada”, fermierul participă cu regularitate. Omul își amintește de prima recoltă pe care a pus-o pe tarabă.

Vasile Spînu:

Nici nu aveam dovleci atunci. Am luat de pe la vecini și am participat. Acolo am văzut că era ca un concurs „Cel mai mare dovleac”. Anul următor am început să caut semințe și, în al doilea an, am avut un dovleac de 83 de kilograme.

Pasiunea costă. Semințele sunt aduse de peste ocean, unde asemenea dovleci sunt mulți.

„Mult contează semințele. Este un soi atlantic care se cultivă în Statele Unite. Anul acesta, cea mai scumpă sămânță a costat 70 de dolari, o singură sămânță”.

Alte articole

italieni moldova

Welcome to Moldova: 137 de italieni au ajuns la Chișinău din...

137 de italieni – jurnaliști, bloggeri și turiști – au ajuns la Chișinău la bordul unei curse speciale, organizată de Wizz Air. Destinația le-a fost ținută...
Știri
1
min.
festivalul international de gastronomie paris

Republica Moldova la Festivalul Internațional al Gastronomiei din Paris – 2025

Ieri, 11 septembrie, la Paris, a început cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional al Gastronomiei, un eveniment de amploare care reunește peste 63 de...
Știri
3
min.