Astăzi, 24 septembrie 2024, a fost inaugurat traseul de drumeție „Mica Toscana din Moldova”, oferind iubitorilor de aventură o nouă ocazie de a explora peisajele fermecătoare ale Republicii Moldova.
Cu o lungime de 80 de kilometri, traseul leagă crame, podgorii, ateliere meșteșugărești, biserici istorice și pensiuni rurale, oferind o incursiune autentică în inima culturii și naturii locale. De la priveliști spectaculoase în Rezervația Plaiul Fagului până la crame și muzee, „Mica Toscana din Moldova” devine o destinație de neratat pentru pasionații de natură, vinuri și cultură autentică.
Mica Toscana din Moldova
Acest traseu conectează Crama Mircești de punctul de trecere a frontierei Sculeni și face parte din inițiativa ITER VITIS – Ruta Cultural-Europeană a Vinului, sprijinită de Consiliul Europei, care promovează cooperarea transfrontalieră cu România.
Proiectul a fost dezvoltat cu sprijinul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), susținut de USAID, în cadrul angajamentului de a dezvolta durabil turismul în Republica Moldova.
Acest traseu, numit sugestiv „Mica Toscana din Moldova”, oferă o experiență completă de drumeție, alergare sau ciclism prin regiunea pitorească a satului Mircești, raionul Ungheni.
Aventura poate dura aproximativ 22 de ore pentru cei ce aleg să-l parcurgă pe jos, iar pentru cicliști, timpul necesar este estimat la aproximativ 9 ore, fără opriri.
Cei care vor să descopere frumusețile locale pe segmente se pot bucura de diversitatea atracțiilor turistice regionale. Panourile informative amplasate de-a lungul traseului și itinerariile disponibile pe platforma www.moldova.travel fac din această experiență una accesibilă și memorabilă.
Kirk Ramer, directorul Proiectului PCRR, a subliniat importanța acestei inițiative:
Elena Stepanov, Directorul Executiv al ANTRIM, a evidențiat importanța acestui traseu:
Traseul a fost conceput nu doar ca o atracție pentru aventurieri, ci și pentru a stimula șederile mai lungi în regiune, oferind opțiuni de cazare la pensiuni rurale, contribuind astfel la dezvoltarea turismului sustenabil.
Accesează acest link pentru a fi la curent cu noutățile din domeniul turismului din Republica Moldova.