Pensiunea La Tudora – tradiție și ospitalitate pe malul Nistrului

Pensiunea „La Tudora”, din satul Tudora, Ștefan Vodă este o adevărată oază de tradiții și ospitalitate autentică în Valea Nistrului de Jos.

Amplasată într-un peisaj rustic pitoresc, pensiunea oferă o experiență unică în inima vieții la sat, invitând oaspeții să descopere farmecul gastronomiei locale și să devină parte din povestea gospodarilor de aici.

pensiunea la tudora stefan voda
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea „La Tudora”

La „La Tudora”, tradiția se împletește cu povestea jupâniței Tudora, renumită pentru licorile sale din plante, pregătite cu migală pentru fiecare drumeț. Atmosfera este completată de specificul regional, inclusiv prin cuvinte locale precum „duboaie” sau „suvai”, care aduc un plus de autenticitate experienței turistice.

pensiunea la tudora stefan voda
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea „La Tudora”

„La Tudora” – servicii

Pensiunea oferă oportunități variate de cazare, inclusiv două căsuțe tradiționale din lemn și, în curând, o căsuță din cânepă eco, care atrage deja atenția celor în căutare de confort și sustenabilitate.

De asemenea, în timpul verii, vizitatorii pot opta pentru camping, bucurându-se de mirosul ierbii proaspăt cosite și de conexiunea directă cu natura.

cazare pensiunea la tudora stefan voda
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea „La Tudora”

Turismul activ este încurajat printr-o gamă largă de activități, de la plimbări cu barca și colectarea plantelor, până la ateliere de olărit și excursii în natură.

Pensiunea găzduiește evenimente tradiționale precum „Hai la Piersici” sau „Ziua Nistrului”, oferind oaspeților o experiență culturală memorabilă.

Ateliere de gătit

Bucătăria tradițională este un punct forte, cu preparate autentice precum „plăcinta miresei” sau „plachia din pește”, toate acestea având statut de Specialitate Tradițională Garantată (STG).

pensiunea la tudora stefan voda
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea „La Tudora”

Vizitatorii sunt invitați să participe la ateliere de gătit sau la confecționarea coronițelor din flori locale, toate acestea conturând o experiență turistică cu adevărat autentică.

placinta miresei pensiunea la tudora stefan voda
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea „La Tudora”

Pensiunea „La Tudora” este locul unde liniștea Nistrului și frumusețea naturii se împletesc armonios, oferind o experiență de neuitat fiecărui vizitator.

Descoperă și alte pensiuni din Moldova accesând acest link

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

cetatea soroca

Cetatea Soroca se redeschide pentru vizitatori

Una dintre cele mai importante atracții turistice din Republica Moldova, Cetatea Soroca, își redeschide porțile pentru vizitatori începând cu data de 1 aprilie 2026, după o...
Turism
1
min.
traseu turistic

Un nou traseu turistic rural testat lângă Chișinău: experiențe autentice și...

Pe 26 martie 2026, a fost organizat un traseu turistic pilot rural în suburbiile Chișinăului, în cadrul proiectului #PeoplePoweredTourism, având drept scop testarea și...
Turism
2
min.