Casa Veche din Palanca – o escapadă rurală autentică

În sudul Moldovei, în satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, se află pensiunea „Casa Veche”, o destinație deosebită pentru cei ce caută autenticitatea rurală.

Cu o arhitectură tradițională, casa este împrejmuită de un gard din lemn și o poartă sculptată, iar pereții din lut și acoperișul de stuf îi conferă un farmec aparte.

Un detaliu unic este părul vechi de peste o sută de ani, ce întâmpină vizitatorii cu hamace amplasate pentru relaxare. De la mansardă, turiștii pot admira panorama liniștită a satului, iar pivnița din piatră albă completează autenticitatea locului.

pensiunea casa veche palanca
FOTO: facebook.com/ Pensiunea Turistică „Casa Veche”

Deschisă publicului în 2019, „Casa Veche” oferă cazare în 5 camere spațioase, în care pot fi găzduite până la 12 persoane. Camerele sunt decorate cu elemente rustice, cum ar fi covoare lucrate manual și prosoape brodate, care adaugă farmec fiecărei încăperi.

pensiunea casa veche palancă
FOTO: facebook.com/ Pensiunea Turistică „Casa Veche”

Pe lângă cazare, pensiunea dispune de două terase acoperite, ideale pentru organizarea de evenimente, fiecare cu o capacitate de 60 de persoane, precum și de o curte și o grădină generoase, orientate spre familii și animalele de companie.

experiente culinare casa veche
FOTO: Facebook.com/ Pensiunea Turistică „Casa Veche”

Astfel, „Casa Veche” nu este doar o destinație de vacanță, ci un loc unde tradiția se împletește cu confortul, oferind o experiență unică în mijlocul naturii și a autenticității rurale din Moldova.

Descoperă o altă destinație din sudul țării Pensiunea La Tudora – tradiție și ospitalitate pe malul Nistrului.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

nuferi bardar

Descoperă Lacul cu Nuferi din Bardar – locul care te cucerește...

La aproximativ 15 kilometri de Chișinău, în satul Bardar, raionul Ialoveni, se află unul dintre cele mai pitorești locuri din Republica Moldova - Lacul...
Turism
2
min.
lucrari amenajare teritoriu

Lucrările la traseul ecoturistic „Zamca” avansează. Zona va oferi cazare și...

Lucrările de amenajare a traseului ecoturistic „Zamca”, din satul Pererita, raionul Briceni, sunt în plină desfășurare. Proiectul va transforma una dintre cele mai pitorești...
Turism
2
min.