back to top

Vinuri moldovenești în top la o degustare din Coreea

Câteva vinuri din Republica Moldova (printre care Radacini Reserve, Negru de Purcari și Bad Boys Carpe Diem) s-au impus în fața unor Grand Cru-uri franceze (Chateau Talbot, Chateau le Puy, Lafon-Rochet), la o degustare oarbă, realizată de profesioniști, în Coreea de Sud, menționează Andrei Cibotaru, autorul blogului FineWine.

Evenimentul se numește Discovery of Daejeon și se organizează ca parte a Asia Wine Trophy

În fiecare an, este aleasă o temă diferită, iar la ediția din acest an, organizatorii au anunțat, în mod surprinzător, o bătălie dintre Moldova și Franța (probabil, în ideea celebrei Mari Degustări din Paris, în care vinurile franceze au fost confruntate în orb cu cele americane).

Am fost observator la un eveniment similar în 2019 și cunosc la ce nivel se organizează. Câteva detalii despre mecanica testării”, spune Andrei Cibotaru.

Așadar, 9 dintre cei mai titrați experți sunt puși la o masă în public și degustă vinurile în orb, iar notele lor sunt afișate pe un ecran în timp real. 

Alți aproximativ 50 de degustatori îi urmăresc din sală (degustă și ei, dar fără a influența rezultatele). 

Evenimentul este transmis live în sală, dar și on-line pentru distribuitori din diferite țări asiatice – Taiwan, China, Japonia, Vietnam).

degustare vinuri moldovenesti
FOTO: finewine.md

Nouă experți de top au jurizat în acest an:

3 top sommelieri:

  • Woong Hwangbo (Cel mai bun sommelier din Coreea în 2022)
  • Juyong Kim (Cel mai bun sommelier din Coreea în 2021)
  • Hyeon Cheol Cho (Cel mai bun sommelier din Coreea  2017, 2018 și 2020).

3 deținători DipWSET (nivelul care precedă titlul de Master of Wine):

  • Junghwan Byun (Coreea), 
  • Taehyun Choi (Coreea), 
  • Lili Tong (China).

3 reprezentanți media

  • Hyeon Tae Choi (Coreea), 
  • Dr. Wookseong Kim (Coreea), 
  • Dr. Matthew Horkey (USA) – cel mai popular canal de youtube despre vin în engleză.
degustare vinuri Coreea de sud
FOTO: finewine.md

Vinurile au fost selectate de organizatori dintre mostrele prezente deja pe piața din Coreea de Sud, fiind organizate trei runde de degustări.

În prima rundă, câștigul a fost de partea unui Premier Cru Chablis din Franța.

runda 1 degustare
FOTO: finewine.md

Prima surpriză a venit când au fost puse cap la cap vinurile roșii Radacini Reserve 2019 VS 2020 Chateau le Puy Cuvee Emilien

Majoritatea a optat „in blind” pentru vinul moldovenesc, de altfel, de două ori mai ieftin decât oponentul său. Reserve 19 reprezintă un cupaj de Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah, maturat timp de 12 luni în barrique.

runda 2 concurs de degustare
FOTO: finewine.md

Curios este că Le Puy a apărut în senzația manga japoneză — The Drops of God. Iar în varianta sa televizată, cu o audiență de milioane, aceeași etichetă, din vintage 2003, a fost declarată ca reprezentând cel mai bun vin din lume.

cele mai bune vinuri discovery of daejeon
FOTO: finewine.md

Cireașa de pe tort a fost servită în runda a 3-a. Jurații au degustat rând pe rând 5 vinuri, fiind rugați să facă un top al celor cinci, în ordine descrescătoare.

Aici vedeți ordinea servirii în orb.

servirea vinurilor in orb
FOTO: finewine.md

Iată care a fost rezultatul final:

  1. Bad Boys Carpe Diem 2018.
  2. Freedom Blend Purcari 2021.
  3. Negru de Purcari 2020.
  4. Chateau Lafon Rochet 2018 .
  5. Chateau Talbot 2020.

Toate cele trei vinuri roșii din Moldova au surclasat vinurile franceze, cap de afiș fiind Bad Boys 2018 Carpe Diem.

Un alt fapt curios: Chateau Talbot a devenit cel mai popular Bordeaux Grand Cru din Coreea după ce Guus Hiddink, care a condus cu succes echipa națională de fotbal a Coreei la Cupa Mondială din 2002, a spus că îi place vinul Chateau Talbot.

Organizatorii au menționat că mai mulți distribuitori au manifestat un interes sporit după acest eveniment, subliniind competitivitatea în preț a vinurilor moldovenești.

V-ar putea interesa și acest articol Concursul Național Vinul Moldovei 2024 – detalii.


Alte articole

go reisiajakiri

Revista estoniană GO Reisiajakiri promovează turismul moldovenesc

Revista estoniană GO Reisiajakiri a publicat un articol captivant despre Republica Moldova, rezultat al unui tur informativ organizat pentru operatorii de turism din țările baltice. Acest tur...
Știri
1
min.
administrația de stat a drumurilor

Administrația de Stat a Drumurilor – reorganizarea traficului la intersecția Miclești...

Administrația de Stat a Drumurilor informează că circulația rutieră la intersecția drumului național R6 Chișinău – Orhei – Bălți (km 27+700), cu acces spre satul Miclești, localitatea Peresecina, va...
Știri
1
min.

Urmărește-ne pe

80,200FaniÎmi place
14,300CititoriConectați-vă
90CititoriConectați-vă
8,700CititoriConectați-vă
620CititoriConectați-vă
21CititoriConectați-vă