back to top

Prisaca Vulpii: apicultură și experiențe educative despre viața albinelor

Prisaca Vulpii este o afacere de familie, care de mai bine de șase ani promovează apicultura și oferă experiențe educative despre viața albinelor și beneficiile produselor apicole.

Situată în orașul Bucovăț, raionul Strășeni, această stupină cu aproximativ 70 de stupi este amplasată într-o zonă de pădure, nu departe de localitate, oferind un cadru natural și liniștit.

prisaca vulpii stupi
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

Drumul spre prisacă este facilitat de trei indicatoare, având un acces simplu și o zonă de parcare securizată cu supraveghere video, pentru confortul vizitatorilor. 

Prisaca Vulpii oferă o gamă variată de activități și servicii, devenind o destinație ideală pentru cei interesați de natură, apicultură și relaxare.

Prisaca Vulpii – servicii

La prisacă se organizează tururi ghidate și experiențe educative despre apicultură.

Vizitatorii pot învăța despre viața albinelor, rolurile lor în stup și importanța acestora pentru ecosistem.

De asemenea, sunt organizate demonstrații practice și ateliere în care participanții pot învăța cum se extrage mierea sau cum se fabrică lumânările din ceară de albine.

În plus, sunt disponibile expoziții despre istoria apiculturii și rolul plantelor melifere în producția de miere.

activitati prisaca vulpii
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

Activități interactive

La Prisaca Vulpii, vizitatorii pot degusta diverse produse apicole, cum ar fi miere din flori diferite, propolis, polen și lăptișor de matcă.

De asemenea, au ocazia să învețe cum să facă propriile produse apicole, cum ar fi lumânări din ingrediente naturale, folosind ceara de albine.

Prisaca Vulpii – relaxare și recreere

Tot aici, la prisacă, aveți ocazia să experimentați apiterapia, relaxându-vă într-o căsuță specială amplasată pe stupi, unde respirați aerosoli benefici de la albine.

apiterapia prisaca vulpii
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

De asemenea, puteți petrece timp în aer liber, în zone amenajate pentru picnic, cu vedere la stupi și grădini de flori melifere.

Pentru cei care iubesc natura, există trasee tematice prin pădurile și pajiștile din apropiere, însoțite de ghiduri care oferă informații despre flora locală.

prisaca vulpii prduse
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

Magazin cu produse apicole

La Prisaca Vulpii, vizitatorii pot cumpăra direct produse apicole, cum ar fi miere, polen, propolis, ceară, lăptișor de matcă și suplimente alimentare.

De asemenea, sunt disponibile produse derivate, precum ceaiuri și mixuri.

Pentru cei care doresc să ofere cadouri, există pachete personalizate cu produse apicole și cadouri tematice.

miere prisaca vulpii
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

Evenimente speciale

Prisaca Vulpii organizează evenimente speciale, cum ar fi Sărbătoarea mierii, Ziua albinelor și activități ecologice.

De asemenea, sunt disponibile tabere pentru copii, în care aceștia învață despre natură și apicultură.

prisaca vulpii
FOTO: Facebook.com/ Prisaca Vulpii

Pentru grupuri de adulți, sunt organizate team-buildinguri inspirate de munca în echipă a albinelor.

În plus, Prisaca Vulpii colaborează cu afaceri locale, organizând excursii pentru turiști, în parteneriate cu tabere de vară, grădinițe și școli.

Pentru alte detalii apelați la nr de tel 0698 96 053.

Vă recomandăm și acest articol Dor de Codru – traseul care redescoperă tradițiile și natura Moldovei.

Alte articole

baia tatareasca

Baia tătărească medievală de la Orheiul Vechi, restaurată

Baia tătărească medievală, cea mai mare dintre cele trei băi urbane descoperite, a fost restaurată și adusă la lumină vechiul caldarâm istoric, iar Valul...
Turism
1
min.
destinatia anului 2025

Destinația Anului 2025: 30 de destinații din Moldova, în finală

30 de destinații turistice din Republica Moldova s-au calificat în etapa a doua a concursului național și internațional „Destinația Anului 2025”. Acestea vor concura în...
Turism
1
min.

Urmărește-ne pe

80,200FaniÎmi place
14,300CititoriConectați-vă
90CititoriConectați-vă
8,700CititoriConectați-vă
620CititoriConectați-vă
21CititoriConectați-vă