back to top

Sfântul Vasile și Anul Nou pe stil vechi: tradiția semănatului

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe, este cinstit astăzi, 14 ianuarie, de creștinii ortodocși de stil vechi, care sărbătoresc și Anul Nou pe stil vechi. Conform tradiției, copiii merg cu semănatul.

Sfântul Vasiletradiții și obiceiuri

Dimineața zilei de 14 ianuarie este rezervată copiilor care merg cu semănatul sau Sorcova, aruncând boabe de grâu, porumb sau ovăz. Acest gest simbolizează credința într-un an mai prosper și o roadă bogată.

Se spune că primirea urătorilor de Sfântul Vasile aduce belșug și protecție întregii gospodării pentru anul ce urmează.

traditia semanatului
FOTO: noi.md

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile s-a născut în Pont, în jurul anului 329. Studiile sale la Cezarea, Constantinopol și Atena i-au adus recunoaștere încă din tinerețe pentru cunoștințele profunde în filosofie, astronomie, geometrie și medicină.

A murit la 1 ianuarie 379 și a fost canonizat datorită contribuțiilor sale teologice remarcabile. Scrierile sale, precum Regulile Monahale MoraleleDespre Judecata lui Dumnezeu și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, sunt traduse și apreciate în întreaga lume creștină.

Ziua onomastică a celor care poartă numele Vasile

Pe 14 ianuarie, în Republica Moldova, aproximativ 50 de mii de bărbați poartă numele Vasile, iar peste 14 mii sunt numiți Vasili.

În rândul femeilor, numele Vasilisa este purtat de peste patru mii de persoane. Vasile rămâne unul dintre cele mai populare nume, alături de Ion, Gheorghe și Andrei.

V-ar putea interesa și acest articol: Ajunul Sfântului Vasile: Malanca, tradiția de la nord.

Alte articole

arcul geodezic struve

Arcul Geodezic Struve – unicul monument UNESCO din Moldova

Arcul Geodezic Struve este singurul monument din Republica Moldova inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Acesta face parte dintr-o rețea de puncte geodezice care au...
Patrimoniu
2
min.
agheasma mare

Agheasma Mare: apa sfințită a Bobotezei și puterile ei tămăduitoare

Agheasma Mare, apa sfințită la sărbătoarea Botezului Domnului, reprezintă un simbol al curățirii sufletești și al binecuvântării divine. Cuvântul „Agheasmă” provine din termenul grecesc...
Patrimoniu
2
min.

Urmărește-ne pe

80,200FaniÎmi place
14,300CititoriConectați-vă
90CititoriConectați-vă
8,700CititoriConectați-vă
620CititoriConectați-vă
21CititoriConectați-vă