Curchi – Donici: o drumeție printre stejari și istorie

Dacă vrei să te reconectezi cu natura și să descoperi locuri pline de istorie, traseul de drumeție Donici – Curchi este alegerea ideală.

Ușor de parcurs și bogat în peisaje spectaculoase, acest drum îți oferă o experiență completă – liniște, frumusețe naturală și o încărcătură culturală aparte.

Curchi – Donici: descoperă Moldova la pas

Traseul este linear și poate fi parcurs în ambele direcții. Poți porni fie din satul Curchi, cu punct de plecare în parcarea Mănăstirii Curchi, fie din satul Donici, cu pornire de la Casa-muzeu Alexandru Donici.

Ambele locații sunt ușor accesibile și oferă condiții bune pentru o oprire de început sau final de traseu.

Traseul are o lungime de 7,5 km și poate fi parcurs fără grabă în aproximativ două ore pe jos sau 30 de minute cu bicicleta.

traseu curchi-donici
FOTO: ecopresa.md

Drumul străbate o pădure frumoasă, cu arbori impunători și aer curat, unde simți că fiecare pas te aduce mai aproape de echilibru și calm interior.

Drumul dintre o mănăstire și o casă – muzeu de poveste

Traseul nu este doar o călătorie prin pădure, ci și o punte între două locuri de mare valoare culturală și spirituală, Mănăstirea Curchi și Casa – muzeu „Alexandru Donici”.

manastirea curchi orhei
FOTO: Facebook.com/Manastirea Curchi

Mănăstirea Curchi

Cunoscută pentru frumusețea sa arhitecturală și liniștea care o înconjoară, Mănăstirea Curchi, cu o istorie care începe în anul 1773, impresionează prin stilurile arhitecturale diverse și grădinile sale îngrijite.

Complexul monahal s-a dezvoltat de-a lungul secolelor XVIII-XIX și include cinci biserici, clădiri cu chilii, o trapeză și un impunător turn de intrare.

În perioada 1959-1990, mănăstirea a fost transformată în spital psihiatric, iar bisericile au fost lăsate în paragină. Astăzi, Mănăstirea Curchi și-a recăpătat strălucirea, devenind un important centru spiritual și turistic.

casa muzeu donici
FOTO: locuri.md

Casa-muzeu „Alexandru Donici”

În satul Donici se păstrează casa în care s-a născut și a crescut poetul fabulist Alexandru Donici.

Astăzi, locuința lui a devenit un muzeu ce păstrează obiecte și povești din secolul al XIX-lea, oferind o incursiune în viața unui om de cultură prețuit și de Mihai Eminescu.

La câțiva pași de muzeu se află biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită de părinții săi, clopotnița cu cripta familială, dar și izvorul „Stanca”, amenajat de familia Donici cu grijă și dragoste pentru loc.

Vă recomandăm să descoperiți și acest traseu turistic: Cărarea Maicilor – traseu de drumeție pe poteci vechi de secole.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

detalii rezervari

Descoperă Moldova cu tichete de vacanță: primele pensiuni sunt deja în...

Republica Moldova face un pas important pentru dezvoltarea turismului intern. Primele 10 pensiuni turistice din mediul rural vor putea presta servicii în baza tichetelor de vacanță,...
Turism
2
min.
trasee turistice

Două trasee noi în Lunca Prutului: „Dealul Cămilei” și „Panorama Beleului”

Lunca Prutului devine și mai atractivă pentru turiști. Pe 28 aprilie au fost lansate oficial două trasee turistice noi: „Dealul Cămilei”, în satul Văleni, și „Panorama...
Turism
2
min.