Cursa feroviară Chișinău–Odesa va fi reluată

Cursa feroviară de pasageri Chișinău–Odesa urmează să fie reluată începând cu sezonul estival, în urma unui acord preliminar între reprezentanții Căii Ferate din Moldova și cei ai Căilor Ferate Ucrainene.

Decizia a fost luată în cadrul unei întrevederi oficiale desfășurate pe 11 aprilie la Kiev.

Vizită oficială la Kiev pentru reluarea colaborării

Discuțiile au avut loc în contextul eforturilor întreprinse de ÎS „Calea Ferată din Moldova” pentru redresarea situației financiare și recuperarea restanțelor salariale.

Delegația moldovenească, condusă de directorul general interimar Serghei Cotelinic, a abordat mai multe subiecte legate de reluarea colaborării cu partea ucraineană și identificarea unor soluții comune de transport feroviar.

Transportul de mărfuri, o prioritate comună

Pe lângă relansarea cursei pentru pasageri, s-a discutat și despre transportul mărfurilor pe liniile feroviare moldovenești, inclusiv folosirea serviciului de feribot pentru vagoane de marfă între portul Cernomorsk (Ucraina) și portul Batumi (Georgia).

De asemenea, părțile au analizat crearea unei baze comune de date a vagoanelor de marfă și au făcut schimb de experiență privind optimizarea operațiunilor feroviare în cele două țări.

„Calea Ferată din Moldova” continuă procesul de eficientizare a cheltuielilor, dar și măsurile de creștere a veniturilor, mizând pe reluarea fluxurilor de transport și pe extinderea parteneriatelor internaționale în domeniul logistic.

V-ar putea interesa și acest articol: Târgul de Carieră Ungheni 2025 – descoperă ce ți se potrivește.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

tirgul producatorilor locali

Târg cu bunătăți de la producătorii locali, în Parcul „Afgan”. Ce...

Locuitorii capitalei sunt invitați în weekendul 14-15 noiembrie la târgul „Produs Acasă pentru Rîșcani”, organizat în Parcul „Afgan”. Producători din Republica Moldova vor aduce brânzeturi artizanale, miere naturală, legume de sezon, produse de patiserie, bunătăți pregătite după rețete tradiționale și articole handmade. Târgul le oferă vizitatorilor posibilitatea să cumpere direct de la producători, să descopere produse locale și să cunoască oamenii din spatele micilor...
Știri
1
min.
piata agroalimentara ungheni

O nouă piață agroalimentară se deschide la Ungheni pe 14 noiembrie....

Locuitorii municipiului Ungheni vor avea, începând cu 14 noiembrie, o nouă piață agroalimentară, amenajată pe o suprafață de 1,19 hectare. Lucrările de construcție au...
Știri
2
min.