back to top

Vinurile moldovenești vor avea etichete mai clare și aliniate standardelor internaționale

Vinurile moldovenești vor fi mai ușor de înțeles pentru consumatori, datorită noilor reguli de etichetare aprobate de Guvern.

Proiectul vine să modernizeze practicile din sectorul vitivinicol, aliniind Republica Moldova la standardele internaționale și oferind mai multă transparență cumpărătorilor.

Vinurile moldovenești – etichete clare și informații complete pentru consumatori

Pe noile etichete ale vinurilor va fi indicată lista completă a ingredientelor, inclusiv substanțele care pot provoca alergii sau intoleranțe, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Informațiile vor fi prezentate într-un mod clar și accesibil, iar producătorii vor putea utiliza pictograme standardizate sau coduri QR pentru a facilita accesul la detalii suplimentare.

Totodată, pentru termenii tehnici se vor folosi expresii simplificate, astfel încât etichetele să rămână precise, dar mai ușor de citit de către publicul larg.

Reguli uniforme pentru producători

Proiectul introduce clarificări importante privind modul de indicare a ingredientelor, în special pentru vinurile aromatizate, unde rețetele pot fi mai complexe.

Aceste reguli vor contribui la o mai mare transparență și la uniformizarea practicilor pe întregul sector vitivinicol, aliniind Republica Moldova la standardele europene.

Adaptare graduală la noile cerințe

Producătorii vor avea trei luni pentru a modifica etichetele și pentru a-și alinia procesele interne noilor cerințe.

Stocurile de vinuri fabricate anterior vor trebui declarate la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA)în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Aceste produse vor putea fi comercializate până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de 31 august 2027.

Un pas important pentru imaginea vinurilor moldovenești

Prin aceste modificări, Republica Moldova face un pas semnificativ spre armonizarea legislației vitivinicole cu standardele internaționale, consolidând încrederea consumatorilor și îmbunătățind imaginea vinurilor autohtone pe piața globală.

Vă recomandăm și acest articol: Vinăria Grapeland – Povestea unui vis transformat în vin.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

cobusca noua

Drumul G108 din Cobușca Nouă, reparat și dat în exploatare

Lucrările de reparație a sectorului de drum G108 M5–Florești–Anenii Noi, km 9,00 - km 16,08 (Etapa I) au fost finalizate, iar astăzi a avut...
Știri
1
min.
ora de vara

Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din...

Republica Moldova va păstra ora oficială corespunzătoare fusului orar UTC+2 și va continua aplicarea schimbării sezoniere a orei, la fel ca în majoritatea statelor europene. Astfel, în ultima...
Știri
1
min.