back to top

Casa de Cultură din Cimișlia intră în proces de modernizare

Casa de Cultură din orașul Cimișlia urmează să fie complet renovată, în cadrul unui proiect de dezvoltare regională care va oferi comunității un spațiu cultural modern și funcțional.

Contractele de antrepriză au fost semnate pe 15 ianuarie 2026, în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea, marcând începutul lucrărilor ce vor contribui atât la revitalizarea vieții culturale, cât și la îmbunătățirea infrastructurii locale.

renovarea casei de cultura cimislia
FOTO: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Cimișlia: renovarea Casei de Cultură

Primul proiect vizează revitalizarea Casei de Cultură din orașul Cimișlia, una dintre cele mai importante instituții culturale din localitate.

Lucrările prevăd:

  • reconstruirea sălii de spectacole;
  • renovarea vestibulului și a vestiarului;
  • integrarea elementelor moderne de design interior;
  • reabilitarea fațadei clădirii;
  • amenajarea teritoriului adiacent.

Valoarea totală a lucrărilor de construcție este de 27,7 milioane de lei.

Potrivit autorităților, de această investiție vor beneficia peste 40.000 de locuitori ai orașului și raionului Cimișlia, inclusiv ansambluri folclorice, interpreți, organizatori de evenimente culturale și tineri talentați.

Stație de pompare pentru îmbunătățirea sistemului de canalizare

Cel de-al doilea proiect prevede finalizarea stației de pompare a apelor reziduale, destinată modernizării infrastructurii de canalizare din regiunea de nord-vest a orașului Cimișlia.

Proiectul include:

  • construcția unei stații de pompare cu capacitatea de 5–25 m³/oră;
  • conectarea a peste 16 kilometri de rețea de canalizare la noua stație;
  • amenajarea drumului de acces către obiectiv.

Valoarea lucrărilor de construcție este estimată la 4,6 milioane de lei.

Noua stație va asigura acces la servicii moderne de canalizare pentru 1.450 de locuitori și 15 agenți economici din zona nord-vest a orașului.

scuar cimislia
FOTO: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Vizită în teren și evaluarea proiectelor

După semnarea contractelor, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, împreună cu reprezentanții autorităților locale, a efectuat o vizită la Casa de Cultură, unde urmează să înceapă lucrările de renovare. Oficialii s-au familiarizat cu starea actuală a clădirii și cu planurile de intervenție.

Totodată, delegația a vizitat scuarul „Recunoștinței”, amenajat anterior prin Programul „Satul European”, ediția I. În acest spațiu a fost instalat și un monument dedicat eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Finanțare guvernamentală

Ambele proiecte sunt finanțate de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu contribuția Primăriei orașului Cimișlia, iar implementarea este asigurată de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

Autoritățile locale susțin că investițiile vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la dezvoltarea durabilă a orașului Cimișlia.

Vă recomandăm și acest articol: Rezina: Pentru a-și ține fratele acasă, a transformat un vis într-o afacere și a deschis un atelier de tâmplărie.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

ludmila donica

Rezina: Pentru a-și ține fratele acasă, a transformat un vis într-o...

Ludmila Donica, economistă de 50 de ani din satul Mateuți, raionul Rezina, a transformat un vis de familie într-o afacere cu suflet și viitor....
Dezvoltare rurală
3
min.
silvy s bakery

Silvy’s Baker din Colibași se modernizează: mai multă pâine și delicii...

O brutărie din satul Colibași, raionul Cahul, a fost modernizată prin proiectul „Creștem producția de pâine pentru oamenii de-acasă”, implementat cu sprijinul Grupului de Acțiune Locală (GAL)...
Dezvoltare rurală
1
min.