back to top

Granturi IFAD de până la 7.500 USD pentru sisteme moderne de irigare în mediul rural

Fermierii din Republica Moldova care au beneficiat anterior de un credit IFAD VIII (TRTP) pot accesa, în prezent, granturi nerambursabile de până la 7.500 USD pentru achiziționarea echipamentelor moderne de irigare.

Măsura vine în sprijinul agricultorilor din mediul rural, într-un context în care schimbările climatice și perioadele tot mai frecvente de secetă afectează direct producția agricolă.

Cine poate beneficia de granturi IFAD

Sunt eligibili fermierii din mediul rural, înregistrați ca gospodării țărănești (GȚ) sau întreprinderi individuale (ÎI), care gestionează suprafețe agricole de până la 50 de hectare.

Programul acordă o atenție specială tinerilor și femeilor fermier, considerați actori-cheie în dezvoltarea durabilă a satelor.

Pentru a putea accesa finanțarea, solicitanții trebuie să:

  • fi beneficiat anterior de un credit IFAD VIII (TRTP);
  • aibă acces la o sursă de apă;
  • asigure o contribuție proprie de minimum 30% din valoarea investiției.

Ce tipuri de culturi sunt eligibile

Granturile IFAD sunt destinate fermierilor care cultivă: fructe și legume, pomușoare, struguri, plante aromatice și medicinale.

Aceste culturi sunt considerate prioritare datorită valorii adăugate ridicate și potențialului de dezvoltare pe piețele locale și externe.

Echipamente de irigare finanțate

Cu ajutorul granturilor pot fi achiziționate echipamente moderne de irigare, menite să reducă consumul de apă și să crească eficiența producției agricole: sisteme de irigare prin picurare, micro-aspersoare, pompe, filtre, sisteme de fertigare.

Un avantaj important pentru beneficiari este faptul că investițiile realizate prin programele IFAD sunt scutite de TVA, ceea ce reduce semnificativ costul final al echipamentelor.

Cum se depune cererea de finanțare

Cererea de finanțare poate fi depusă inclusiv online, prin intermediul platformei oficiale: https://aplica.ucipifad.md

Totodată, fermierii pot beneficia de asistență gratuită la completarea dosarului și elaborarea planului de afaceri, oferită de:

  • ACSA – tel. 022 835 321
  • Consultații personalizate IFAD – tel.(022) 22 30 75

V-ar putea interesa și acest articol: Femeile din mediul rural pot aplica pentru granturi agricole de până la 1 milion de lei.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

ghetus polei

Circulație îngreunată pe drumurile naționale din cauza poleiului

Administrația Națională a Drumurilor informează că, la această oră, circulația pe drumurile naționale din Republica Moldova se desfășoară în condiții de iarnă, cu polei și...
Știri
2
min.
festivalul sunetelor de vioara

Festivalul sunetelor de vioară revine la Călărași

La Călărași, în baștina Marelui Lutier Vladimir Dodon, lemnul prinde viață și se transformă în muzică. Pentru a optă oară, Festivalul-Concurs Internațional al Interpreților Violoniști „Vladimir Dodon” adună laolaltă...
Știri
1
min.