În ajunul sărbătorilor pascale, comunitatea Cămara Fest organizează Târgul de Florii 2026, un eveniment care aduce în prim-plan tradițiile, produsele autohtone și atmosfera specifică primăverii.
Târgul va avea loc în perioada 4-5 aprilie 2026, în Parcul „Alunelul” din Chișinău, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi produse autentice și de a susține producătorii locali.
Cămara Fest – ce vor găsi vizitatorii la târg
Participanții vor putea explora o gamă variată de produse, potrivite pentru masa de Paște și pentru decorul de primăvară:
- produse alimentare tradiționale
- bunătăți pascale
- flori de sezon
- articole artizanale și handmade
Toate acestea vor fi oferite de producători locali din întreaga țară, într-un cadru prietenos și festiv.
Un prilej de a susține producătorii autohtoni
Organizatorii îndeamnă locuitorii și oaspeții capitalei să participe la eveniment și să sprijine producătorii locali, alegând produse autentice pentru sărbători.
Târgul este organizat cu sprijinul:
- Primăriei Municipiului Chișinău
- EUROCIVIS – Asociația Femeilor din Agricultură și Turismul RM
- Preturii sectorului Buiucani.



