Festivalul Vinului de Autor revine cu ediția a IV-a: peste 40 de crame își dau întâlnire la Chișinău

Pasionații de vinuri și experiențe autentice sunt invitați, în perioada 4-6 septembrie, la Festivalul Vinului de Autor, care revine cu cea de-a IV-a ediție în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău.

Timp de trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să descopere vinurile create de 40 de mici producători din Republica Moldova, să cunoască poveștile din spatele fiecărei crame și să exploreze diversitatea terroir-urilor moldovenești, fără a părăsi capitala.

Festivalul Vinului de Autor – 40 de crame, 40 de povești

Organizatorii spun că fiecare pahar de vin spune o poveste despre pasiune, familie și munca depusă în vie, iar festivalul este dedicat celor care apreciază vinurile produse în cantități limitate, cu identitate și caracter.

La ediția din acest an vor participa 40 de crame și vinării de autor, printre care: ATU Winery, Bahu Winery, Crama Mircești, Crama Mihai Sava, Dumitraș Winery, Epicrama Winery, GOGU Winery, KaraGani Winery, Somma Winery, Unicorn Winery, Vinăria Poiana, Vinhart, Vera Winery, Domeniile Pripa, Domaine la Prut, dar și multe alte vinării din diferite regiuni ale țării.

festivalul vinului de autor
FOTO: Facebook/ Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova

O experiență dedicată iubitorilor de vin

Festivalul le oferă vizitatorilor posibilitatea de a degusta vinuri direct de la producători, de a afla cum sunt create și de a descoperi soiuri și etichete mai puțin cunoscute, care nu se regăsesc întotdeauna în comerț.

Evenimentul este o oportunitate de a interacționa cu vinificatorii, de a afla poveștile din spatele fiecărei sticle și, poate, de a descoperi următorul vin preferat.

Cum poți participa

Festivalul Vinului de Autor va avea loc în perioada 4-6 septembrie, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău.

Biletele pot fi achiziționate online pe platforma www.festival.vindeautor.md.

festivalul vinului de autor 2024
FOTO: locals.md

Ce include biletul

Biletul de acces este valabil pentru toate cele trei zile ale festivalului și oferă o experiență completă dedicată iubitorilor de vin.

Participanții vor primi:

  • 8 jetoane pentru degustări;
  • un pahar oficial „Vin de Autor”, pe care îl pot păstra ca suvenir;
  • acces la concerte live și DJ set-uri;
  • participare la degustări ghidate alături de vinificatori și somelieri;
  • acces în zonele de relaxare, photo corner-uri și alte activități organizate pe parcursul festivalului;
  • acces la zona de food court, unde vor fi disponibile preparate locale și produse artizanale;
  • spații dedicate familiilor și activități pentru copii.

Cât costă biletele

Biletul individual, disponibil exclusiv online, costă 400 de lei.

Pentru cei care vor să participe alături de prieteni, organizatorii au pregătit și un pachet pentru patru persoane, disponibil doar online, la prețul de 1.300 de lei, o opțiune mai avantajoasă decât achiziționarea biletelor separat.

Organizatorii recomandă procurarea biletelor din timp, deoarece numărul participanților este limitat, iar stocul paharelor oficiale ale festivalului este disponibil în număr restrâns.

Festivalul este organizat de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, sub umbrela brandului de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”, cu sprijinul mai multor parteneri, printre care VictoriabankUkraine-Moldova American Enterprise FundBASF MoldovaOrange BusinessAgenția de Investiții din Moldova și Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova.

V-ar putea interesa și acest articol: Granturi pentru dezvoltarea afacerilor: 160 de femei vor beneficia de sprijin de până la 6.000 de dolari

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

festivalul vinului de autor

Festivalul Vinului de Autor revine cu cea mai amplă ediție de...

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului...
Evenimente
2
min.
conacul balioz ivancea orhei

Muzica clasică ajunge la Conacul Balioz din Ivancea. Concert în aer...

Conacul lui Carabet Balioz din satul Ivancea va găzdui ultimul concert din cadrul proiectului Moldo Crescendo, un eveniment care îmbină muzica clasică cu descoperirea patrimoniului...
Evenimente
1
min.