O plăcintă cu vișine lungă de 18 metri a fost desemnată cea mai mare din Republica Moldova și a intrat oficial în Cartea Recordurilor Naționale

O plăcintă cu vișine lungă de 18 metri a fost omologată drept cea mai mare din Republica Moldova. Recordul național a fost stabilit în cadrul celei de-a doua ediții a Expoziției Naționale „Produs Autohton 2026”, desfășurată la Moldexpo.

Preparatul a fost realizat de opt companii membre ale Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Plăcinta uriașă a fost asamblată în fața vizitatorilor, iar întregul proces a putut fi urmărit pas cu pas.

FOTO: chamber.md

Plăcinta de 18 metri, asamblată în fața publicului

Procesul de realizare a recordului a început dimineața, odată cu deschiderea expoziției pentru vizitatori. Publicul a putut urmări în direct asamblarea celei mai mari plăcinte cu vișine din istoria țării.

Povestea preparatului și etapele realizării sale au fost prezentate și în filmul tematic „Drumul Plăcintei”.

„Este un simbol al tradițiilor, gastronomiei și ospitalității noastre, dar și al puterii de a crește împreună. Mulțumim tuturor partenerilor și celor care susțin producătorii autohtoni. Suntem convinși că acesta nu este ultimul nostru record”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat munca producătorilor implicați.

„Călătorind mult prin lume, vă pot spune sincer că nicăieri nu găsești gusturi ca acasă. Vă mulțumesc pentru talentul, munca și dragostea pe care le puneți în tot ceea ce faceți, pentru că cel mai important ingredient al oricărui produs este sufletul”, a spus Igor Grosu.

record platinat cu visina record
FOTO: chamber.md

Recordul a fost omologat oficial

După finalizarea plăcintei, a avut loc ceremonia oficială de omologare. Performanța a fost validată, iar organizatorilor le-a fost înmânat Certificatul Recordului Național pentru „Cea mai mare plăcintă cu vișine din Republica Moldova”.

Echipa de brutari care a contribuit la realizarea desertului a primit diplome de apreciere și cadouri protocolare.

record placinta cu visine
FOTO: chamber.md

Festivalul Național al Plăcintelor

Recordul a fost stabilit în cadrul Festivalului Național al Plăcintelor. Pe parcursul zilei, vizitatorii au participat la demonstrații culinare, degustări și întâlniri cu producătorii prezenți la expoziție.

Programul a inclus și Gala „Topul Cramelor 2026”, precum și momente artistice susținute de Ansamblul de Dans Popular „Hora Mare”, Orchestra de Muzică Populară „Andrieș”, Igor Cuciuc, Corina Țepeș și Costi Burlacu.

Expoziția Națională „Produs Autohton 2026” s-a desfășurat în perioada 28–30 august și a reunit la Moldexpo peste 300 de producători din întreaga Republică Moldova.

Două recorduri naționale la aceeași expoziție

Primul record al ediției a fost stabilit de compania Covoare Ungheni. Covorul prezentat în Pavilionul nr. 2 are dimensiunile de 4 pe 12 metri și o suprafață de 48 de metri pătrați. Acesta a fost omologat drept „Cel mai mare covor țesut în Republica Moldova”. 

Astfel, ediția din acest an a adus în prim-plan două simboluri ale tradițiilor locale: covorul moldovenesc și plăcinta cu vișine.

V-ar putea interesa și acest articol: A început „Produs Autohton 2026”. Peste 300 de producători s-au reunit la Moldexpo.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

limba romana

Republica Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române prin dictări, concerte și manifestări...

Republica Moldova marchează astăzi, 31 august, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de manifestări educaționale, academice și artistice. Mii de oameni sunt așteptați în...
Știri
2
min.
produs in moldova

A început „Produs Autohton 2026”. Peste 300 de producători s-au reunit...

Cea de-a doua ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton 2026” a fost deschisă astăzi, 28 august, la Moldexpo. Peste 300 de producători din întreaga țară participă la eveniment...
Știri
2
min.