Cea de-a 25-a ediție aniversară a Zilei Naționale a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie 2026, în Piața Marii Adunări Naționale.
Timp de două zile, peste 110 producători reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”, alături de profesioniști ai sectorului și mii de iubitori ai vinului din țară și de peste hotare, vor celebra vinurile de calitate și tradiția care definește Republica Moldova.
Organizată tradițional în primul weekend al lunii octombrie, Ziua Națională a Vinului a devenit, de-a lungul anilor, una dintre cele mai importante sărbători ale țării și un punct de atracție pentru turiștii care vor să descopere cultura și patrimoniul vitivinicol al Republicii Moldova.
De la 50 la peste 110 producători de vin
Prima ediție a Zilei Naționale a Vinului a avut loc în anul 2002, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, după ce sărbătoarea a fost instituită printr-o hotărâre a Parlamentului. Evenimentul a reunit atunci peste 50 de producători de vin.
De la o ediție la alta, sărbătoarea a crescut și s-a transformat dintr-un eveniment dedicat în special sectorului vitivinicol într-o platformă națională de promovare a Vinului Moldovei, a culturii consumului responsabil și a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă.
La ediția aniversară din 2026 sunt așteptați peste 110 producători, de la crame cunoscute până la mici vinificatori care își vor prezenta vinurile publicului într-unul dintre cele mai importante spații ale capitalei.
Evenimentul se extinde pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Pentru a marca cei 25 de ani de tradiție, în 2026 sărbătoarea se va extinde din Piața Marii Adunări Naționale pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Extinderea va permite amenajarea unui spațiu mai amplu pentru experiențele pregătite publicului local și turiștilor. Vizitatorii vor avea posibilitatea să cunoască vinificatorii, să descopere diversitatea vinurilor produse în Republica Moldova și să afle poveștile oamenilor care stau în spatele fiecărei etichete.
„Ziua Națională a Vinului a crescut în acești 25 de ani odată cu sectorul vitivinicol. De la prima ediție și până astăzi s-a dublat numărul vinificatorilor, a crescut calitatea vinurilor, a evoluat politica de promovare, s-au diversificat piețele de export pentru Vinul Moldovei și s-a schimbat felul în care oamenii descoperă cultura vinului.
Ediția aniversară este despre această evoluție, dar, mai ales, despre oamenii care au făcut-o posibilă: viticultori, vinificatori și consumatori. Pe 3 și 4 octombrie îi invităm să celebrăm împreună Vinul Moldovei și următorul capitol al acestei povești”, a declarat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.
De la un eveniment de nișă la sărbătoarea unei țări
În cei 25 de ani de existență, Ziua Națională a Vinului și-a schimbat de mai multe ori dimensiunea și formatul, adaptându-se evoluției sectorului și interesului tot mai mare al publicului.
În anul 2015, sărbătoarea a ajuns pentru prima dată direct la vinării, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea de a descoperi vinurile chiar în locurile în care sunt produse.
În 2019, evenimentul organizat la Chișinău s-a extins din Piața Marii Adunări Naționale spre Scuarul Catedralei și strada pietonală Eugen Doga. Ediția respectivă a reunit peste 70.000 de vizitatori.
Un nou record a fost stabilit în 2025, când la eveniment au participat 106 vinării, dintre care 43 de mici producători. Tot atunci, 9.000 de vizitatori au achiziționat Carnetul Degustătorului – biletul care oferă posibilitatea de a participa la degustări la standurile vinăriilor și de a descoperi, într-un singur loc, diversitatea Vinului Moldovei.
Ediția aniversară pune în prim-plan oamenii vinului
În 2026, Ziua Națională a Vinului va spune povestea evoluției unui sector care a devenit una dintre cărțile de vizită ale Republicii Moldova.
Ediția aniversară îi va aduce în prim-plan pe viticultorii care îngrijesc vița-de-vie, pe vinificatorii care transformă strugurii în vin și pe consumatorii care au contribuit la dezvoltarea unei culturi a vinului de calitate.
Pe parcursul celor două zile, publicul va putea descoperi într-un singur loc diversitatea vinurilor moldovenești și schimbările prin care a trecut sectorul în ultimul sfert de secol.
Ziua Națională a Vinului 2026
Când: 3 și 4 octombrie 2026
Unde: Piața Marii Adunări Naționale și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Chișinău
Participanți: peste 110 producători de vin
Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe site-ul oficial al Zilei Naționale a Vinului și pe pagina de Facebook dedicată.



