back to top

Descoperă Mica Toscana din Moldova – un nou traseu de drumeție

Astăzi, 24 septembrie 2024, a fost inaugurat traseul de drumeție „Mica Toscana din Moldova”, oferind iubitorilor de aventură o nouă ocazie de a explora peisajele fermecătoare ale Republicii Moldova.

Cu o lungime de 80 de kilometri, traseul leagă crame, podgorii, ateliere meșteșugărești, biserici istorice și pensiuni rurale, oferind o incursiune autentică în inima culturii și naturii locale. De la priveliști spectaculoase în Rezervația Plaiul Fagului până la crame și muzee, „Mica Toscana din Moldova” devine o destinație de neratat pentru pasionații de natură, vinuri și cultură autentică.

Mica Toscana din Moldova

Acest traseu conectează Crama Mircești de punctul de trecere a frontierei Sculeni și face parte din inițiativa ITER VITIS – Ruta Cultural-Europeană a Vinului, sprijinită de Consiliul Europei, care promovează cooperarea transfrontalieră cu România.

‹ adv ›

Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism local.

Simplu și rapid. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe

Proiectul a fost dezvoltat cu sprijinul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), susținut de USAID, în cadrul angajamentului de a dezvolta durabil turismul în Republica Moldova.

traseu vitivinicol mircesti sculeni
FOTO: USAID

Acest traseu, numit sugestiv „Mica Toscana din Moldova”, oferă o experiență completă de drumeție, alergare sau ciclism prin regiunea pitorească a satului Mircești, raionul Ungheni.

Aventura poate dura aproximativ 22 de ore pentru cei ce aleg să-l parcurgă pe jos, iar pentru cicliști, timpul necesar este estimat la aproximativ 9 ore, fără opriri.

traseu ciclism drumetii mircesti sculeni
FOTO: USAID

Cei care vor să descopere frumusețile locale pe segmente se pot bucura de diversitatea atracțiilor turistice regionale. Panourile informative amplasate de-a lungul traseului și itinerariile disponibile pe platforma www.moldova.travel fac din această experiență una accesibilă și memorabilă.

Kirk Ramer, directorul Proiectului PCRR, a subliniat importanța acestei inițiative:

„De peste un deceniu, USAID investește strategic în dezvoltarea turismului rural din Moldova. Crama Mircești este un exemplu de succes în acest sens. Traseul inaugurat astăzi reprezintă mai mult decât o oportunitate de aventură, este o incursiune autentică în tezaurul cultural al Moldovei, combinată cu agricultura locală și turismul vinicol.”

traseu vitivinicol ciclism drumeții mircesti sculeni ungheni
FOTO: USAID

Elena Stepanov, Directorul Executiv al ANTRIM, a evidențiat importanța acestui traseu:

„Lansarea traseului vitivinicol de drumeție și ciclism subliniază potențialul turistic și cultural al regiunii și creează oportunități atât pentru afacerile existente, cât și pentru antreprenorii noi.”

Traseul a fost conceput nu doar ca o atracție pentru aventurieri, ci și pentru a stimula șederile mai lungi în regiune, oferind opțiuni de cazare la pensiuni rurale, contribuind astfel la dezvoltarea turismului sustenabil.

traseu vitivinicol mircesti sculeni ungheni mica toscana din moldova
FOTO: USAID

Accesează acest link pentru a fi la curent cu noutățile din domeniul turismului din Republica Moldova.

Alte articole

excursie cu vaporul

Excursie cu vaporul pe Nistru și descoperirea mănăstirilor pitorești

Excursie pe Nistru – o zi de vară plină de istorie, liniște spirituală și o croazieră relaxantă. Pe 9 august 2025, poți combina turismul...
Turism
1
min.
traseu cultural

Traseu cultural: „Pe urmele creației lui Dumitru Scvorțov-Russu”

Pe 14 august 2025, la Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași, va avea loc evenimentul de lansare a proiectului „Pe urmele creației lui Dumitru Scvorțov-Russu”,...
Turism
1
min.