back to top

Moara de Vânt din Gaidar – o istorie de peste 150 de ani

Moara de vânt din satul Gaidar, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, este un monument de arhitectură rurală unic în Republica Moldova.

Aceasta este integral din lemn, inclusiv mecanismele sale, și a funcționat până în anul 2005. Ceea ce o face remarcabilă este faptul că toate procesele de măcinare din interior pot fi gestionate de o singură persoană.

Din cele câteva mori de vânt rămase în țară, moara din Gaidar era singura care se afla într-o stare mai bună.

‹ adv ›

Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism local.

Simplu și rapid. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe
moara de vin din satul gaidar gagauzia
FOTO: undp.org

Astfel, moara de vânt din Gaidar a fost restaurată cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, având un cost de conservare și restaurare ce a depășit 50.000 de euro.

Procesul de restaurare a respectat toate elementele autentice ale construcției, redându-i strălucirea de odinioară.

moara de vin din satul gaidar gagauzia
FOTO: moldova.un.org

Construită în totalitate din lemn, inclusiv mecanismele pentru prelucrarea cerealelor, moara datează din 1864. Piesele componente au fost aduse din Ucraina și asamblate în Gaidar.

moara de vin din gaidar gagauzia
FOTO: undp.org

Deși are o capacitate mică de producție restaurarea acesteia va avea efecte benefice asupra economiei locale, grație creșterii potențialul turistic în regiune.

Moara face parte din programul Uniunii Europene dedicat promovării patrimoniului cultural și creșterii încrederii între comunități.

Te-ar putea interesa și acest articol: Casa Sobarului se extinde – pensiunea oferă și cazare.

Alte articole

villa sano

Villa Sano – Cabane rustice, piscine răcoroase și seri liniștite în...

Villa Sano situată în satul Ulmu, raionul Ialoveni, este o oază verde la doar 30 km de Chișinău. O pensiune modernă cu cinci cabane, fiecare pentru 2‑5 persoane, care găzduiește...
Turism
1
min.
costesti stinca

Lacul Costești–Stânca: marea din nordul Moldovei

Lacul de acumulare Costești–Stânca, situat pe Prut la granița cu România, este cel mai mare lac de pe teritoriul Republicii Moldova și se întinde...
Turism
2
min.