back to top

Casa rurală La Bunica Clava – pensiune autentică în satul Văleni

Satul Văleni, raionul Cahul, surprinde cu locurile sale pitorești, casele tradiționale și autenticitatea locului, printre aceste case, care păstrează farmecul vremurilor trecute se numără și Casa rurală „La Bunica Clava”.

Printre aceste locuințe se află și casa moștenită de familia Ciobanu, construită în anul 1961. Cu două odăi, o tindă, bucătărie cu sobă și o prispă de poveste, această casă a devenit un refugiu ideal atât pentru turiștii locali, cât și pentru cei din străinătate.

casa rurala la bunica clava valeni
FOTO: Facebook.com./ Casa rurală „La Bunica Clava”

Povestea casei Familiei Ciobanu – de la moștenire la destinație turistică

Viorica Ciobanu, moștenitoarea casei bătrânești din Văleni, construită în 1961, nu și-a imaginat niciodată că va intra în sfera turismului rural. Fiind profesoară de limba română la școala din sat, timpul ei era dedicat aproape în întregime elevilor și activităților didactice.

Acum câțiva ani familia se gândea să vândă casa însă, fiica mai mare a familiei Ciobanu s-a opus categoric și a venit cu ideea de a o transforma într-o pensiune, păstrând sufletul acestui loc. Interiorul, neatins de trecerea anilor, păstrează o atmosferă autentică, amintind de copilăria Vioricăi.

familia ciobanu proprietarii casei la bunica clava valaeni
FOTO: Facebook.com./ Casa rurală „La Bunica Clava”

„Ne-am propus să păstrăm cât mai multe elemente originale, însă am făcut câteva modificări pentru a oferi turiștilor confort modern. Am instalat o baie modernă și un sistem de încălzire pe gaz, dar am păstrat sobele tradiționale. Ele încă funcționează perfect și sunt apreciate de oaspeții care caută autenticitatea”, explică Viorica.

Un Refugiu pentru Turiștii în Căutarea Autenticității

Majoritatea obiectelor de mobilier din casă au aceeași vechime ca și construcția ei, însă au fost restaurate pentru a reda strălucirea de altădată. Prispa casei, vechile cotloane și grădina plină de flori sunt adevărate comori, oferind turiștilor o priveliște spectaculoasă a luncii Prutului.

casa rurala la bunica clava valeni cahul
FOTO: Facebook.com./ Casa rurală „La Bunica Clava”

Gospodăria Ciobanu – o experiență de neuitat

Astăzi, casa familiei Ciobanu este deschisă turiștilor, oferind o experiență autentică, dar și tot confortul necesar. Gospodăria poate găzdui până la șase persoane și dispune de toate utilitățile moderne, fără a compromite farmecul tradițional.

În acest loc, turiștii se pot bucura de liniștea rurală, natura generoasă și o atmosferă ce îmbină trecutul cu prezentul.

casa rurala la bunica clava valeni cahul
FOTO: Facebook.com./ Casa rurală „La Bunica Clava”

Grădina familiei, plină de flori și legume, completează perfect această oază de liniște, oferind vizitatorilor posibilitatea de a savura produse proaspete din propria curte.

Această transformare a unei case bătrânești într-o destinație turistică este dovada clară că, cu dragoste și grijă pentru tradiții, vechile gospodării pot deveni adevărate refugii pentru cei care doresc să evadeze din agitația orașelor.

Descoperă frumusețea locurilor și a pensiunilor tradiționale din Moldova pe acest link.

Alte articole

traseul canionului marcaje

Descoperă Traseul Canionului – plimbare pe malurile Răutului

Traseul Canionului este unul din cele mai spectaculoase trasee pe malurile râului Răut până la gura de vărsare în Nistru. Acesta oferă o experiență...
Turism
1
min.
destinatii dor de codru

Dor de Codru – traseul care redescoperă tradițiile și natura Moldovei

Traseul „Dor de Codru”, lansat de localitățile Ciorești, Dolna și Micleușeni, promovează turismul rural în centrul Moldovei, reunind 20 de obiective turistice, printre care...
Turism
2
min.

Urmărește-ne pe

80,200FaniÎmi place
14,300CititoriConectați-vă
90CititoriConectați-vă
8,700CititoriConectați-vă
620CititoriConectați-vă
21CititoriConectați-vă