Stațiuni de schi din Europa, printre cele mai renumite din lume, atrag an de an iubitori ai sporturilor de iarnă din toate colțurile globului.
Fie că sunt situate în Alpii elvețieni, austrieci sau francezi, fie în regiunile montane din Italia sau Grecia, aceste destinații oferă nu doar pârtii de schi de înaltă calitate, dar și peisaje spectaculoase, facilități de top și o atmosferă de vacanță de neuitat.
Conform unei analize realizate de Corriere della Sera, consultând Holidu, un renumit motor de căutare pentru case de vacanță, și clasamentul „European Ski Price Index 2024-25”, jurnaliștii italieni au făcut un clasament al celor mai scumpe și accesibile destinații din acest sezon.
Stațiuni de schi – top 3 cele mai scumpe
Obergurgl-Hochgurgl (Austria)
Această stațiune din Alpii austrieci, situată la altitudini între 1.793 și 3.030 metri, este liderul clasamentului celor mai scumpe stațiuni.
Cu 26 de instalații de transport și 112 km de pârtii, este o destinație exclusivistă, aflată în apropiere de Sölden.
Stațiunea este cunoscută pentru faptul că deschide sezonul devreme și îl închide târziu.
Prețuri
În sezonul de vârf, costul mediu al skipass-ului este de 72 euro/zi, iar cazarea ajunge la 291 euro pe noapte.
În extrasezon, prețurile la cazare se reduc la jumătate.
Zermatt (Elveția)
Zermatt, situată la altitudinea de 3.899 metri, este o stațiune faimoasă pentru zăpada de încredere, rețeaua extinsă de 53 de instalații de transport și 322 km de pârtii pentru toate nivelurile.
Pitorescul loc fără autoturisme atrage turiști dispuși să plătească pentru o experiență premium.
Prețuri
Skipass zilnic – 95 euro. Cazarea în sezonul de vârf costă în medie 194 euro/noapte, iar în extrasezon scade la 129 euro/noapte.
Ghețarul Hintertux (Austria)
Singura stațiune din Austria deschisă tot anul, Ghețarul Hintertux, oferă 60 km de pârtii și peisaje spectaculoase, inclusiv o panoramă asupra a 60 de vârfuri alpine.
Atracțiile includ crevasa „Natur Eis Palast” și pârtiile negre pentru avansați.
Prețuri
Skipass zilnic – 76 euro. Cazare în sezonul de vârf – 207 euro/noapte, cu reduceri de până la 35% în extrasezon.
Stațiuni de schi – top 3 cele mai accesibile
Réallon (Franța)
În Alpii de Sud, Réallon este o stațiune mică și prietenoasă, ideală pentru familii și începători.
Cu 30 km de pârtii, dintre care 20 km sunt potrivite pentru schiori neexperimentați, această destinație rămâne o opțiune economică.
Prețuri
Skipass zilnic – 29 euro, indiferent de sezon. Cazarea costă între 12 și 19 euro/noapte, în funcție de sezon.
Seyne-La Grand Puy (Franța)
Această stațiune din regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur oferă 22 km de pârtii variate și o zonă separată pentru începători.
Stațiunea este o alegere perfectă pentru schiori care caută prețuri accesibile.
Prețuri
Skipass zilnic – 21 euro. Cazare în sezonul de vârf – 27 euro/noapte.
Monte Parnassos (Grecia)
Monte Parnassos este cea mai mare stațiune de schi din Grecia, situată aproape de siturile istorice din Delphi.
La altitudini între 1.640 și 2.260 metri, oferă 36 km de pârtii și priveliști unice spre Marea Egee.
Prețuri
Skipass zilnic și cazare – în medie 46 euro/zi.
V-ar putea interesa și acest articol Fără vize în China: cetățenii români pot călători 30 de zile.