Clădirea Casei de Cultură din satul Copăceni, raionul Sîngerei, construită în anii 1970 și aflată într-o stare avansată de degradare, a fost reabilitată și modernizată grație proiectelor „Satul European” și „Satul European Expres”, redând comunității un spațiu funcțional pentru evenimente și activități.
„Satul European” la Copăceni – renovarea Casei de Cultură
Prin proiectul „Modernizarea Casei de Cultură din Copăceni”, finanțat în cadrul primei ediții a Programului „Satul European”, s-au reabilitat 19 încăperi, inclusiv sala mică de festivități.
Lucrările au inclus tencuirea și vopsirea pereților, schimbarea podelelor și tavanelor.
Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism.
În format de abonament. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.
Află mai multeUn al doilea proiect, realizat prin Programul „Satul European Expres”, a adus dotări precum mobilier nou, televizoare, sisteme de aer condiționat, echipamente pentru sala de forță și un sistem performant de sonorizare.

Un spațiu pentru toată comunitatea
„Datorită acestor renovări, peste 140 de persoane, de la copii la vârstnici, participă la activități precum dansuri populare, formații folclorice sau activități sportive. Biblioteca și sala de lectură sunt acum deschise tuturor”, a declarat primarul Vitalie Gojinevschi.
Patru angajați beneficiază de condiții optime de muncă, iar clădirea a devenit un centru vibrant pentru comunitate.

Proiecte de viitor
Comuna Copăceni a obținut 1,4 milioane de lei într-o nouă etapă a Programului „Satul European”, pentru construirea unui teren de minifotbal cu acoperire artificială, amplasat lângă Gimnaziul „A. Păunescu”.

Investiții pentru Dezvoltare Locală
Valoarea totală a celor două proiecte implementate la Copăceni depășește 2,5 milioane de lei, fonduri alocate prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Aceste investiții contribuie semnificativ la crearea unui viitor mai prosper pentru comuna care include satele Copăceni, Antonovca, Evghenievca, Gavrilovca, Petrovca și Vladimireuca.
În raionul Sîngerei, 29 de proiecte similare au fost realizate prin „Satul European”, beneficiind aproape 50.000 de locuitori și având o valoare totală de 59 de milioane de lei.
V-ar putea interesa și acest articol: Satul European la Suhuluceni: condiții mai bune pentru locuitori.