Se caută tineri specialiști în cultură. Statul oferă până la 120.000 de lei

Ministerul Culturii a deschis procesul de recepționare a dosarelor pentru examinarea, selectarea și repartizarea în câmpul muncii a tinerilor specialiști din domeniul culturii.

Astfel, absolvenții programelor de studii superioare și profesional-tehnice de profil sunt încurajați să se angajeze în instituțiile publice de cultură, beneficiind de un mecanism de sprijin financiar care prevede acordarea unor indemnizații unice de până la 120.000 de lei.

Dosarele pot fi depuse până la data de 21 august 2026.

Programul are scopul de a facilita integrarea tinerilor specialiști pe piața muncii și de a consolida resursa umană din instituțiile publice de cultură.

Cine poate beneficia de indemnizație

Tinerii specialiști angajați cu normă întreagă într-o instituție publică de cultură pot primi:

  • 120.000 de lei – pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniul culturii;
  • 90.000 de lei – pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic din domeniul culturii.

Indemnizația este acordată pe parcursul primilor trei ani de activitate și este achitată în trei rate egale. Prima rată se plătește în două tranșe: jumătate după prima lună de activitate, iar cealaltă jumătate la sfârșitul primului an.

Celelalte două rate sunt acordate integral la finalul celui de-al doilea și, respectiv, al treilea an de activitate.

Ce trebuie să conțină dosarul

Pentru a solicita repartizarea într-o instituție publică de cultură, dosarul trebuie să includă:

  • copia actului de identitate;
  • cererea de repartizare;
  • copia actului de studii și suplimentul la diplomă;
  • demersul instituției în care urmează să fie angajat tânărul specialist;
  • declarația de confirmare a statutului de tânăr specialist;
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • certificatul de recunoaștere și echivalare a actelor de studii, în cazul absolvenților care și-au făcut studiile în străinătate.

Dosarele pot fi depuse atât în format tipărit, cât și electronic, la adresa [email protected].

Pentru informații suplimentare, solicitanții pot apela la numărul de telefon 022 823 825.

Ministerul Culturii încurajează atât absolvenții eligibili, cât și instituțiile publice care au posturi vacante să valorifice acest mecanism de susținere a angajării tinerilor specialiști în sectorul cultural.

Pentru lista funcțiilor vacante, formularele necesare și alte detalii privind procedura de depunere a dosarelor, consultați pagina oficială a Ministerului Culturii: mc.gov.md

Vă recomandăm și acest articol: Festivalul „Tezaur Național” revine cu o nouă ediție dedicată tradițiilor și patrimoniului cultural

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

cucuteni tripolie

Muzeul din Călărași lansează un proiect dedicat civilizației Cucuteni-Tripolie, cu dioramă...

Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași va oferi vizitatorilor o incursiune în lumea civilizației Cucuteni–Tripolie printr-o dioramă tridimensională și o experiență de realitate virtuală (VR), realizate...
Știri
2
min.
wizz lanseaza noi rute

Călătorești mai ușor din Chișinău! Wizz Air extinde rețeaua de zboruri...

Compania aeriană Wizz Air își extinde operațiunile de pe Aeroportul Internațional Chișinău, anunțând lansarea a trei noi rute directe și creșterea numărului de zboruri către șase destinații europene începând...
Știri
1
min.