Produsele locale își dau întâlnire la Cămara Fest, în Parcul „Alunelul”

În weekendul 15-16 august, dacă îți dorești produse proaspete și autentice, merită să faci o plimbare prin Parcul „Alunelul”.

Aici revine Cămara Fest, târgul care aduce laolaltă producători din întreaga țară, cu fructe și legume de sezon, produse tradiționale și multe alte bunătăți pregătite cu grijă în gospodăriile lor.

Cămara Fest – ce vei găsi la târg

Pe tarabele producătorilor vor fi fructe și legume proaspete, culese în plin sezon. Vei putea cumpăra piersici zemoase, afine autohtone, dar și alte fructe și legume de vară, direct de la fermieri.

Nu vor lipsi nici mierea și produsele apicole, brânzeturile și produsele lactate, mezelurile artizanale, pâinea și produsele de panificație, dulcețurile de casă, sucurile naturale, plantele medicinale și amestecurile pentru ceai, precum și vinurile produse de vinificatorii locali.

La târg vor fi prezenți și meșteri populari, astfel că vizitatorii vor putea găsi și obiecte lucrate manual.

Produse cumpărate direct de la producători

Cămara Fest este locul unde îi poți cunoaște pe oamenii care cultivă, produc sau pregătesc alimentele pe care le pui pe masă. Poți afla povestea fiecărui produs, cum este făcut și îl poți cumpăra direct de la producător.

Este o ocazie bună să alegi produse locale, proaspete și să susții micile afaceri din Republica Moldova.

Când și unde

Parcul „Alunelul”, Chișinău
15–16 august

Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei care vor să petreacă un weekend în aer liber și să plece acasă cu bunătăți locale și produse pregătite cu grijă de producătorii din întreaga țară.

Organizatori

Cămara Fest este organizat de AO Eurocivis, în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani și Primăria municipiului Chișinău.

Prin acest târg, organizatorii își propun să promoveze producătorii locali, să încurajeze consumul de produse autohtone și să creeze un spațiu în care fermierii și micii antreprenori să își poată prezenta produsele direct consumatorilor.

Vă recomandăm și acest articol: 40 de femei antreprenoare din agricultură pot obține finanțare de până la 20.000 de dolari pentru dezvoltarea afacerilor

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

hora vinului purcari

„Hora Vinului” adună la Purcari tradițiile, cântecul și gustul vinului de...

Toamna și roadele viilor vor fi sărbătorite la Purcari, unde pe 3 octombrie 2026 va avea loc „Hora Vinului”. Evenimentul va reuni locuitorii și oaspeții din Purcari, Viișoara,...
Știri
2
min.
tatiana pojar mester popular

Tatiana Pojar, meșterul popular care transformă croșetatul în artă

Pentru Tatiana Pojar, din Puhăceni, Anenii Noi, croșetatul și tricotatul fac parte din viața ei de foarte mult timp. Ani la rând a lucrat mai...
Patrimoniu
4
min.