Trei proiecte importante prind contur la Ungheni: piața agroalimentară, Parcul Francez și drumul spre Zona Economică Liberă

Municipiul Ungheni continuă să se modernizeze prin mai multe investiții importante aflate în desfășurare. O nouă piață agroalimentară, regenerarea Parcului Francez și construcția unui drum de acces către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” sunt trei dintre proiectele care vor schimba infrastructura orașului în următoarea perioadă.

Stadiul lucrărilor a fost verificat în teren de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, împreună cu primarul municipiului Ungheni și reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Centru.

Noua piață agroalimentară va fi gata în această toamnă

Unul dintre cele mai importante proiecte este construcția noii piețe agroalimentare, care urmează să fie finalizată în această toamnă.

Investiția este de 17,7 milioane de lei, dintre care 15 milioane de lei sunt alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar restul reprezintă contribuția autorităților locale.

Noua piață va dispune de 30 de gherete pentru comercializarea produselor agricole și va oferi condiții moderne atât pentru producători, cât și pentru cumpărători. Aproximativ 180 de producători locali vor beneficia de noul spațiu, iar peste 78.000 de locuitori din municipiul și raionul Ungheni vor avea acces la produse locale într-un mediu mai sigur și mai confortabil.

FOTO: adrcentru.md

Parcul Francez va avea terenuri sportive și spații de recreere

Un alt proiect aflat în plină desfășurare este modernizarea Parcului Francez, care va fi transformat într-un spațiu modern pentru petrecerea timpului liber.

Investiția, în valoare de 25,9 milioane de lei, prevede amenajarea unei suprafețe de aproximativ 4 hectare.

După finalizarea lucrărilor, parcul va avea terenuri pentru fotbal, baschet, volei și tenis, un teren de padel, o zonă de parkour, un pump track pentru biciclete și trotinete, un loc de joacă pentru copii, alei modernizate, spații verzi și iluminat LED.

proiecte ungheni
FOTO: adrcentru.md

Drum nou spre Zona Economică Liberă

Cel de-al treilea proiect vizează construcția unui drum nou de 1,03 kilometri, care va asigura accesul către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”.

Valoarea investiției este de 22,1 milioane de lei.

Noul drum va facilita transportul de mărfuri între Zona Economică Liberă, punctul vamal Sculeni și municipiul Ungheni, reducând timpul de deplasare și îmbunătățind condițiile pentru cele 84 de întreprinderi care activează în zonă.

Investiții pentru dezvoltarea orașului

Cele trei proiecte sunt implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu autoritățile locale și cu sprijinul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Potrivit autorităților, investițiile vor contribui la dezvoltarea infrastructurii municipiului Ungheni, la sprijinirea producătorilor locali, la crearea unor spații moderne pentru recreere și la îmbunătățirea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

Medieval stone castle with conical towers beside a river and green grounds in a park-like setting, aerial viewfully.

Turismul în Republica Moldova este în creștere: mai mulți turiști aleg...

Tot mai mulți oameni aleg să călătorească prin Republica Moldova, iar interesul turiștilor străini pentru țara noastră este în creștere. Datele publicate de Biroul Național...
Știri
2
min.
drochia de ziua ta

Drochia de Ziua Ta: târg cu produse locale, meșteri și momente...

La sfârșitul lunii august, orașul Drochia va găzdui o nouă ediție a EXPO-Târgului Universal „Drochia de Ziua Ta”, un eveniment dedicat producătorilor locali, antreprenorilor și tuturor celor...
Știri
1
min.