Granturi nerambursabile pentru dezvoltare locală în Glodeni

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Stâncile Prutului”, lansează apelul pentru proiecte de dezvoltare locală, în cadrul Programului LEADER.

GAL „Stâncile Prutului” activează în localitățile Cobani, Balatina, Cajba, Hîjdieni, Camenca, Danu, Iabloana, Sturzovca, Petrunea și orașul Glodeni din raionul Glodeni.

Astfel, apelul este deschis pentru antreprenori, autorități publice locale și organizații non-guvernamentale, fiind parte din eforturile de sprijin pentru dezvoltarea comunităților și promovarea unei economii durabile.

Granturi nerambursabile – condiții de finanțare

Proiectele vor fi finanțate prin granturi nerambursabile cuprinse între 40.000 și 150.000 de lei, având ca scop susținerea inițiativelor locale în următoarele domenii:

  • Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol (M 1.1.2)
  • Crearea și dezvoltarea atracțiilor turistice locale (M 1.2.1)
  • Valorificarea ocupațiilor tradiționale și a resurselor naturale pentru turism (M 1.2.2)
  • Modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (M 2.1.1)
  • Investiții în eficiență energetică și energie regenerabilă (M 2.2.3)

Mai mult, această oportunitate vine să sprijine comunitățile locale în dezvoltarea și modernizarea zonelor rurale, contribuind la îmbunătățirea vieții economice și sociale.

concurs de granturi stincile prutului
FOTO: stincile-prutului.md

Ce trebuie să faci

Documentele de participare la concurs le găsești pe acest link

Aplică online pe platforma MLIS

Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare este 30 septembrie 2024, ora 17:00.

Pentru alte detalii și informații apelați la nr de telefon: 069003639, 060369711 sau 069071151.

Te-ar putea interesa și acest articol Cheile Butești – monument geologic cu legende și flora unică

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

codrii calarasului

GAL „Codrii Călărașului” lansează un nou apel de proiecte pentru dezvoltarea...

Asociația Grupul de Acțiune Locală „Codrii Călărașului” a anunțat lansarea Apelului de Proiecte Nr. 1/2026, destinat susținerii inițiativelor care contribuie la dezvoltarea economică, socială...
Știri
1
min.
Banner promoting a national conference on developing tourism in Moldova, with images of landmarks and logos at the bottom.

Conferință națională despre viitorul turismului și sectorului HORECA în Republica Moldova

Republica Moldova va reuni, pe 26 mai 2026, la Chișinău, profesioniști din turism, HORECA, educație și administrație publică în cadrul Conferinței Naționale pentru Dezvoltarea...
Știri
2
min.