back to top

Stela Botez aduce magia sărbătorilor printr-un turneu național

Stela Botez, cunoscută drept Fata cu cobza, invită publicul să-și deschidă sufletul și să uite de grijile cotidiene, bucurându-se de un concert plin de lumină și căldură dedicat sărbătorilor de iarnă.

Artista va susține un Turneu Național, intitulat „Un colind și-o voie bună”, care va ajunge în 9 centre raionale din Republica Moldova.

Stela Botez – programul concertelor

Turneul include spectacole în diverse locații din țară, astfel încât publicul din toate regiunile să poată trăi bucuria sărbătorilor prin muzică autentică. Iată programul concertelor:

  • 13 decembrie, ora 18:00 – Palatul Raional de Cultură „Nicolae Lupov”, Rezina
  • 14 decembrie, ora 17:00 – Palatul de Cultură „Nicolae Botgros”, Cahul
  • 15 decembrie, ora 17:00 – Casa Raională de Cultură „Nicolae Sulac”, Cantemir
  • 20 decembrie, ora 18:00 – Casa Raională de Cultură, Hîncești
  • 21 decembrie, ora 17:00 – Palatul de Cultură, Ungheni
  • 22 decembrie, ora 17:00 – Casa Raională de Cultură, Strășeni
  • 27 decembrie, ora 18:00 – Casa de Cultură „Petre și Ion Aldea-Teodorovici”, Leova
  • 28 decembrie, ora 17:00 – Casa Raională de Cultură, Căușeni
  • 29 decembrie, ora 17:00 – Casa de Cultură Polivalentă, Bălți.

Un repertoriu plin de magie

În cadrul fiecărui concert, publicul va putea asculta colinde tradiționale, cântece românești celebre de Crăciun și melodii noi de iarnă.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de cântece de joc și voie bună, interpretate de Fata cu cobza.

Surprize și premii pentru spectatori

Fiind perioada cadourilor, Stela Botez a pregătit o serie de surprize. La fiecare concert, spectatorii vor avea șansa să câștige premii prin intermediul unei tombole.

De asemenea, vor putea achiziționa CD-uri și cartea „Etnoroman” direct de la eveniment.

Cine este Stela Botez

Stela Botez este o artistă apreciată pentru versatilitatea sa muzicală, care îmbină folclorul cu elemente pop.

De-a lungul carierei, aceasta a lansat cinci albume, a produs videoclipuri și a scris cartea „Etnoroman – Fata cu cobza”.

Stela a fost implicată și în jurnalism, pedagogie și meșteșuguri populare, demonstrând o pasiune autentică pentru cultura tradițională.

Preț bilete

Accesul la concerte se face pe bază de bilete, care pot fi achiziționate online sau la fața locului, în ziua evenimentului.

Prețul unui bilete este de la 100 de lei.

V-ar putea interesa și acest articol Moldovan Youth Orchestra – concert de colinde la Sala cu Orgă.

Alte articole

hramul orasului chisinau

Hramul Orașului Chișinău – Programul activităților

Hramul Orașului Chișinău, sărbătorit pe 14 octombrie 2025, transformă capitala într-un oraș al credinței, tradiției și bucuriei. În această zi specială, Chișinăul își cinstește ocrotitoarea...
Evenimente
1
min.
tirgul mesterilon populari

Târgul Meșterilor Populari – Meșteșuguri care unesc generații

Pe 11 octombrie 2025, între orele 10:00 și 15:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău invită publicul la Târgul Meșterilor Populari, un eveniment dedicat Zilelor Europene ale...
Evenimente
1
min.