Sfinxul din Horodiște – o formațiune stâncoasă cu o priveliște impresionantă

Sfinxul din Horodiște se află în nord-vestul Republicii Moldova, în raionul Rîșcani, în satul Horodiște, o localitate cu o istorie îndelungată, atestată documentar la 3 iulie 1429. 

Satul este înconjurat de peisaje naturale impresionante, printre care se numără și formațiuni stâncoase spectaculoase.

Una dintre aceste formațiuni este cunoscută sub numele de „Sfinxul din Horodiște”.

Sfinxul de Horodiște – o locație înconjurată de natură

Sfinxul se află la o altitudine de peste 130 de metri, într-o zonă bogată în peisaje naturale deosebite.

În apropierea sa, vizitatorii pot explora Pădurea cu stejari și cele 7 izvoare, o oază verde cu izvoare cristaline, dar și pădurea de pini de la Bulhac, o altă atracție naturală din regiune, scrie stancileprutului.info.

cum ajungi la sfinxul din horodiste
FOTO: ro.wikipedia.org

Un unghi perfect pentru fotografie

Deși denumirea sa provine de la localitatea Horodiște, adevărata sa frumusețe se descoperă dinspre satul Druță, de unde conturul sfinxului este mult mai vizibil.

Privit din acest unghi, relieful stâncos capătă o formă distinctă, iar contrastul cu cerul deschis și lumina soarelui la apus creează un cadru ideal pentru fotografii memorabile.

Cum ajungi la Sfinxul din Horodiște?

Accesul la formațiunea stâncoasă se poate face din mai multe direcții, însă pentru cea mai bună priveliște, se recomandă traseul prin satul Druță.

Aici, relieful și lumina creează condițiile perfecte pentru a surprinde farmecul acestui loc unic.

Horodiște – tărâmul istoriei străvechi

Pentru pasionații de istorie și arheologie, zona Horodiște prezintă un interes deosebit. Săpăturile arheologice au relevat urme ale activității umane în peștera „Țiglău” de la marginea satului, datând de peste 70.000 de ani.

De-a lungul mileniilor, această regiune a fost martora dezvoltării și transformării a numeroase așezări umane, fiecare lăsându-și amprenta asupra peisajului cultural și istoric al zonei.

V-ar putea interesa și acest articol: Defileul Duruitoarea – pe urmele mamuților.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

detalii rezervari

Descoperă Moldova cu tichete de vacanță: primele pensiuni sunt deja în...

Republica Moldova face un pas important pentru dezvoltarea turismului intern. Primele 10 pensiuni turistice din mediul rural vor putea presta servicii în baza tichetelor de vacanță,...
Turism
2
min.
trasee turistice

Două trasee noi în Lunca Prutului: „Dealul Cămilei” și „Panorama Beleului”

Lunca Prutului devine și mai atractivă pentru turiști. Pe 28 aprilie au fost lansate oficial două trasee turistice noi: „Dealul Cămilei”, în satul Văleni, și „Panorama...
Turism
2
min.