back to top

Chișinău – Dubai: Zboruri directe din 17 septembrie

Chișinău – Dubai: din 17 septembrie 2025, poți zbura direct din capitala Moldovei spre spectaculosul Dubai, orașul contrastelor, zgârie-norilor și plajelor însorite.

Zborurile vor fi operate de compania flydubai, de două ori pe săptămână.

Chișinău – Dubai – zboruri de două ori pe săptămână

Flydubai va opera curse în fiecare miercuri și duminică, oferind mai multă flexibilitate și accesibilitate pentru cei care vor să călătorească spre Emiratele Arabe Unite, fie pentru vacanțe exotice, fie în scopuri de afaceri sau de tranzit spre alte destinații internaționale.

„Revenirea acestui operator dinamic nu doar extinde rețeaua noastră de rute, ci reflectă și viziunea comună de a aduce mai aproape oameni și culturi”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău.

‹ adv ›

Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism local.

Simplu și rapid. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe
chisinau dubai prețuri bilete
FOTO: al-monitor.com

O poartă spre 120 de destinații din 58 de țări

Flydubai este o companie cu sediul în Dubai, recunoscută pentru rutele sale rapide către orașe importante din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa, Caucaz, Europa de Est și nu numai.

Zborurile operate prin hub-ul internațional din Dubai conectează rapid pasagerii către destinații de vacanță și metropole globale greu accesibile anterior din Moldova.

Dubaiul nu este doar o destinație de lux, ci și un nod aerian ideal pentru a explora Asia, Africa sau Oceania.

Datorită reluării acestor zboruri, turiștii moldoveni au acum la dispoziție mai multe opțiuni pentru a-și planifica vacanțele direct din Chișinău.

Acest parteneriat este un semn clar că Republica Moldova continuă să se integreze activ pe harta marilor destinații de călătorie.

Rezervări și prețuri bilete către Dubai

Un bilet spre Dubai cu flydubai poate fi achiziționat începând de la 176 de euro pentru o singură destinație.

Prețurile pot varia în funcție de sezondisponibilitate și momentul rezervării, așa că este recomandat să rezervați din timp pentru a beneficia de cele mai bune tarife.

Biletele pot fi rezervate online pe site-ul oficial al companiei: flydubai.com.

V-ar putea interesa și acest articol: Chișinău – Alicante: zbor direct din Moldova către soarele Coastei de Azur spaniole.

Alte articole

vacanta in europa

Vacanță în Europa: uite ce reguli noi te pot lăsa fără...

Vacanță în Europa în vara 2025 vine la pachet cu schimbări importante pentru turiști. Pe măsură ce continentul se pregătește să primească un număr record de...
Știri
4
min.
ziua nationala a portului popular

Ziua Națională a Portului Popular sărbătorită la Călărași cu tradiții și...

Ziua Națională a Portului Popular va fi sărbătorită la Călărași printr-o serie de activități care aduc în prim-plan frumusețea costumului tradițional și bogăția patrimoniului cultural....
Știri
1
min.