Duminica Mare la Domulgeni – tradiții, meșteșuguri și bucate ca la bunici

În fiecare an, de Duminica Mare, satul Domulgeni din raionul Florești devine gazda Festivalului Turistic Național al Tradițiilor, un eveniment dedicat autenticității, valorilor strămoșești și ospitalității rurale.

Considerată cea mai importantă duminică din an, Duminica Mare este sărbătorită cu frunzar la porți, covoare de iarbă pe podele și miresme de pelin și corovatic ce plutesc peste gospodării.

Festivalul transformă satul într-un traseu turistic viu, unde oaspeții sunt întâmpinați de ghizi-copii și invitați să descopere case muzeu, ateliere ale meșterilor populari, biserica din sat și gospodării tradiționale.

‹ adv ›

Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism.

În format de abonament. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe

Ce înseamnă Duminica Mare în satele Moldovei?

Considerată cea mai importantă duminică din an, Duminica Mare este întâmpinată cu gospodării împodobite cu frunzar, podele acoperite cu pelin, corovatic și ierburi aromate, iar în aer plutește mirosul copilăriei la țară.

La Domulgeni, această zi se transformă într-un adevărat traseu turistic al tradițiilor.

Pe 8 iunie, între orele 12:00 și 13:00, oaspeții sunt întâmpinați de ghizi-copii, care îi conduc prin cele mai frumoase locuri ale satului: gospodăria apicultorului, atelierul lemnarului și sculptorului în lemn, casa-muzeu a satuluiBiserica „Sf. Nicolae” și câteva case rurale deschise pentru turiști.

Gusturi vechi, redescoperite

Una dintre cele mai iubite zone ale festivalului este Ograda țăranească, unde gospodinele pregătesc bucate ca pe timpuri: mămăliguță, copturi de Paști, plăcinte cu ierburi, turte cu mac și alte delicii gătite cu suflet.

Toate pot fi savurate la Târgul Gastronomic, alături de băuturi răcoritoare și povești spuse de localnici.

duminica mare
FOTO: antrec.md

Meșteșuguri, expoziții și ateliere interactive

În zona Târgului Meșteșugarilor, meșteri populari din întreaga regiune prezintă:

  • ateliere de țesut covoare și catrințe
  • broderie și costume naționale
  • olărit și împletit lozie
  • confecționare de obiecte din lemn
  • producere de urdă și afumături tradiționale

Pentru cei interesați, există și expoziții cu vânzare, perfecte pentru a pleca acasă cu o amintire autentică.

duminica mare mestesugari
FOTO: antrec.md

Tradiții, cântece și dansuri populare

Scena festivalului găzduiește spectacolul etnofolcloric „Tradiții de la Paști până la Rusalii”, unde formații folclorice din raionul Florești readuc în prim-plan ritualuri vechi: BotezulSânzieneleCurățitul fântâniiPaparuda.

Spre seară, atmosfera se încinge cu spectacolul interactiv de dans popular „La Joc în Sat”, unde vizitatorii pot prinde ritmul jocului moldovenesc și se pot prinde în horă.

gusturi vechi redescoperite
FOTO: antrec.md

Informații utile

  • Deschiderea oficială: ora 14:00
  • Locație: centrul satului Domulgeni, Florești, pe malul râului Răut
  • Acces liber

Organizatori și parteneri

Evenimentul este organizat de:

  • Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural din Moldova
  • Primăria satului Domulgeni

Cu sprijinul:

  • Direcției Turism, Tineret și Sport Florești
  • Ministerului Agriculturii
  • Ministerului Culturii
  • Agenției de Investiții
  • Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID.

V-ar putea interesa și acest articol: Evenimentele verii în Moldova: Ce nu trebuie să ratezi în iunie, iulie și august 2025.

Alte articole

trei bobite

Trei Bobițe te invită la cules de afine, în inima naturii

Plantația Trei Bobițe din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni, își deschide porțile pentru cei care vor să culeagă afine siberiene direct din tufă. Trei Bobițe -...
Evenimente
1
min.
festivalul descopera muzica clasica

Festivalul DescOperă 2025: magia operei sub cerul liber

Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă” revine și în vara anului 2025, între 20 și 22 iunie, cu o nouă ediție spectaculoasă,...
Evenimente
1
min.