back to top

Ziua Națională a Portului Popular sărbătorită la Călărași cu tradiții și culoare

Ziua Națională a Portului Popular va fi sărbătorită la Călărași printr-o serie de activități care aduc în prim-plan frumusețea costumului tradițional și bogăția patrimoniului cultural.

Evenimentul reunește localnici, meșteri populari, artiști și iubitori ai folclorului, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată identității naționale, anunță Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași.

Ziua Națională a Portului Popular – Atelier pentru specialiști și meșteri populari

Luni, 16 iunie, între orele 11:00 – 14:00, în incinta muzeului va avea loc o ședință de lucru teoretico-practică.

Evenimentul este destinat muzeografilor, meșterilor populari și specialiștilor din cadrul Centrelor culturale ale raionului Călărași.

La ședință vor participa reprezentanți ai Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial:

  • Filimon Veaceslav, șef al Direcției Documentare și Arhivare
  • Rezneac Corina, specialist principal
  • Lupașcu Elena, meșter popular, formator în arta cămășii cu altiță
  • Enachi Olesea, meșter popular și artist plastic.

Scopul întâlnirii este schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul conservării și promovării portului popular.

Expoziție etnografică privată – 18 iunie

Miercuri, 18 iunie, va fi lansată o expoziție etnografică cu obiecte din colecția privată a familiei David (A. Amariei).

Expoziția va putea fi vizitată în perioada iunie–august 2025 și promite o incursiune autentică în viața și obiceiurile românești de odinioară.

Concurs și sărbătoare la Muzeul Vatra Dumeștilor – 20 iunie

Vineri, 20 iunie, Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași va participa la cea de-a doua ediție a concursului dedicat portului popular, organizat în cadrul Muzeului „Casa Mare – Vatra Dumeștilor” din Vorniceni, Strășeni.

Evenimentul va începe la ora 13:00 și va aduce în prim-plan:

  • Portul tradițional românesc
  • Obiceiuri locale
  • Meșteșuguri și expresii autentice ale identității culturale

Gazda evenimentului este unul dintre cele mai mici muzee din zona Centru, dar cu o inimă culturală mare – un spațiu simbolic unde tradiția prinde viață.

Vă recomandăm și acest articol: Festivalul Căpșunelor și al Mierii te așteaptă pe 15 iunie la Sadova.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

fabricat in moldova peste 400 de producatori

S-a deschis Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” 2026 – 400 de...

Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” și-a deschis oficial porțile astăzi, 11 februarie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo, reunind sute de producători autohtoni și reprezentanți ai...
Știri
1
min.
martisor

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” revine la a 60-a ediție, cu...

Ministerul Culturii a anunțat programul celei de-a 60-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, care se va desfășura în perioada 1–12 martie 2026, sub sloganul „Bucuria...
Știri
1
min.