back to top

De ce Festivalul Vinului de Autor 2025 e diferit de orice ai mai trăit?

Festivalul Vinului de Autor 2025 nu e doar un eveniment — e o celebrare a vinurilor cu identitate și suflet.

Într-o curte cu istorie din inima Chișinăului, peste 35 de vinării mici se adună pentru a spune povești care nu încap pe etichete.

Aici contează gustul, calitatea și omul din spatele sticlei.

Festivalul Vinului de Autor – Ce înseamnă, de fapt, vin de autor?

…Înseamnă un vin care nu e creat pe bandă rulantă, ci cu mâinile, mintea și inima celor de acasă.

Un vin de autor pornește de la o viziune și mai puțin de la o cerere de piață. Este produs în loturi mici, de regulă în crame de familie, unde fiecare strugure este cules la momentul potrivit, fiecare fermentare este supravegheată atent, iar fiecare sticlă e semnată, metaforic sau literalmente, de omul care a contribuit la ea.

Aici nu e vorba de volume și distribuție națională, ci de selecții rare, adesea lucrate manual, în funcție de terroir – acel amestec unic de sol, climă și tradiție locală care face ca vinul dintr-un singur loc să nu semene cu nimic altceva.

Și nu, vinul de autor nu e pentru toată lumea. E pentru cei care aleg conștient. Pentru cei care vor să știe nu doar ce soi beau, ci și din ce parcelă provine. Pentru cei care nu cumpără o etichetă fancy, ci o istorie vie, îmbuteliată.

La Festivalul Vinului de Autor 2025, nu vii să te pierzi în mulțime, ci să te regăsești într-o comunitate care respectă vinul. Care îl savurează, nu îl consumă în exces.

O comunitate formată din connaisseurs, ambasadori de brand, diaspora, turiști curioși și profesioniști între 25 și 55+ care știu că vinul adevărat are nevoie de timp, răbdare și context.

Detalii eveniment

Unde? Curtea Muzeului Național de Istorie, Chișinău – un loc cu ecou, unde istoria și gustul se întâlnesc în același pahar.

Când? Sâmbătă, 6 septembrie – 12:00–22:00, Duminică, 7 septembrie – 12:00–21:00

Cât costă? Preț early bird: 350 MDL (400 MDL preț întreg) – valabil doar până pe 31 iulie. Da da, hurry up! După asta, prețul urcă, și sincer… nu vrem să-l plătești mai scump doar pentru că ai amânat.

Ce ai inclus în bilet?
 – Acces complet 2 zile în festival
 – Paharul oficial „Vin de Autor”
 – 10 degustări la vinăriile participante, pentru extra poți achiziționa wine coin-uri
 – Muzică live & DJ sets
 – Masterclass-uri cu somelieri
 – Lounge-uri, photo corners, activități pentru copii
 – Acces la peste 30 de vinării de autor
 – Oferte gastronomice curatoriată, pe gustul vinului

VINo la festivalul vinului de autor și ia-ți biletul de aici.

Evenimentul prinde viață datorită pasiunii Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova – Vin de Autor, cu susținerea Victoriabank în calitate de partener principal și în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, SUPRATEN și, BASF Agricultural Solutions Moldova – care împărtășesc aceeași convingere: că vinul autentic merită un festival pe măsură.

Parteneri media

Iar pentru sprijinul editorial, le mulțumim partenerilor media care ne ajută să ducem mesajul mai departe către toți cei care caută gusturi deosebite – Agromedia.md, Agrobiznes, Locuri.md, Diez, Locals.md, Agora, Agroexpert.md, NewsMaker și Wine & Spirit.

Grăbește-te să prinzi biletul la preț promoțional de 350 MDL, valabil doar până pe 31 iulie, și rezervă-ți locul, aici, într-o comunitate care iubește vinul cu respect, curiozitate și gust.

Vă recomandăm și acest articol: Festivalul Vinului de Autor 2025 – peste 35 de crame într-un singur loc

Alte articole

cursuri antreprenori

Cursuri pentru antreprenorii din turism – învață, promovează și dezvoltă-ți afacerea

Cursuri pentru antreprenori în turism, organizate de Oficiul Național al Turismului (ONT). Cursurile sunt dedicate antreprenorilor, prestatorilor de servicii turistice și toți cei implicați...
Știri
1
min.
escapada de toamna

Escapade de toamnă – Trasee și peisaje spectaculoase

Când toamna își așterne covorul roșiatic, galben și arămiu peste codri și dealuri, pășitul prin pădure devine un ritual reconfortant. În Moldova există numeroase...
Știri
2
min.