back to top

Dream Valley Golf Club – primul teren de golf, aproape de Chișinău

Dream Valley Golf Club este primul club de golf din Republica Moldova, situat într-o zonă pitorească, în localitatea Hrușova, la doar 10 km de Chișinău.

Clubul își propune să promoveze golful nu doar ca sport, ci și ca un mod de viață care combină cultura, natura și comunitatea, oferind tuturor doritorilor șansa de a descoperi și practica golful – un sport al eleganței, al concentrării și al timpului petrecut în natură.

Dream Valley Golf Club – mai mult decât un sport

Inițiatorii proiectului cred în valoarea culturală și educativă a golfului. Acest sport dezvoltă răbdarea, respectul, concentrarea și spiritul de fair-play.

În același timp, aduce oamenii împreună, oferind experiențe în aer liber și un mod sănătos de petrecere a timpului liber.

dream valley golf club
FOTO: dreamvalleygolf.md

Club deschis pentru toți

Dream Valley Golf Club își dorește să facă golful accesibil publicului larg, indiferent de vârstă sau experiență.

Fie că ești curios să încerci pentru prima dată sau vrei să îți dezvolți abilitățile, vei găsi aici programe adaptate pentru fiecare nivel:

  • Tur în lumea golfului – experiență rapidă de inițiere (1 oră, 990 lei)
  • Inițiere în golf – program de 3 ore pentru începători (2500 lei)
  • Primul pas în golf – 5 ore de antrenament complet + joc pe teren (4500 lei)
  • Academia de golf – curs complex de 10 ore pentru pasionați (7650 lei)
  • Împreună pe driving range – lecții în grup, perfecte pentru prieteni (750 lei/pers.)
  • Întâlnire romantică – golf în cuplu + cină pe terasă (2700 lei/cuplu)
  • Team building – activitate pentru echipe și companii (de la 1200 lei/pers.)
  • Familia pe primul loc – experiență pentru părinți și copii (850 lei/adult + 425 lei/copil).
comunitate si evenimente
FOTO: dreamvalleygolf.md

Comunitate și evenimente

Pe lângă lecții și pachete de instruire, clubul își propune să construiască o comunitate a pasionaților de golf.

Vor fi organizate competiții, evenimente și întâlniri sociale pentru cei care își doresc să îmbine sportul cu prietenia și atmosfera relaxată.

golf si sustenabilitate
FOTO: dreamvalleygolf.md

Golf și sustenabilitate

Dream Valley Golf Club promovează și principiile ecologice. Terenul este amenajat cu respect față de natură, folosind practici sustenabile și prietenoase cu mediul.

FOTO: dreamvalleygolf.md

De ce merită să încerci?

Golful nu este doar un sport al preciziei, ci și o modalitate de a evada din agitația zilnică. Este o activitate în care îți poți testa răbdarea, concentrarea și coordonarea, în timp ce te bucuri de natură.

În plus, Dream Valley face ca acest sport, adesea perceput ca elitist, să devină accesibil tuturor.

Dacă vrei să descoperi un hobby nou, să îți petreci timpul în aer liber și să faci parte dintr-o comunitate pasionată, Dream Valley Golf Club, Hrușova, traseul M5, te așteaptă să faci primii pași în lumea golfului.

Pentru detalii și rezervări: +373 79 01 46 61.

V-ar pute interesa și acest articol: Riviera Nistrului – Drumeție, murături și croazieră la apus.

Alte articole

cazare moldova

Cazare în Moldova: pensiune, casă rurală sau vilă? Află diferențele

Cazare în Moldova înseamnă astăzi mult mai mult decât simple pensiuni. De la case rurale tradiționale până la vile turistice moderne, oferta s-a diversificat...
Turism
2
min.
riviera nistrului

Riviera Nistrului – Drumeție, murături și croazieră la apus

Vrei să înveți cum se fac murăturile „ca la țară”, să guști miere direct din fagure și să închei ziua cu o croazieră la...
Știri
2
min.