Vernisajul Vinului ajunge la ediția cu numărul 25: 65 de vinării și peste 500 de vinuri la Chișinău

Iubitorii de vin sunt invitați pe 15 mai 2026, începând cu ora 17:00, la o nouă ediție a Vernisajului Vinului, unul dintre cele mai cunoscute evenimente dedicate culturii vinului din Republica Moldova.

Ediția din această primăvară marchează un moment simbolic – cea de-a XXV-a ediție a evenimentului care, de-a lungul anilor, a reunit producători, specialiști și oameni pasionați de vinurile moldovenești.

Evenimentul va avea loc la restaurantul Capitoles Park din Chișinău și va aduce în prim-plan vinuri albe, rosé și spumante produse de vinării din întreaga țară.

Vernisajul Vinului – 65 de vinării își vor prezenta vinurile

În acest an, evenimentul va reuni 65 de vinării, dintre care 23 sunt mici producători de vinuri, iar publicul va avea ocazia să descopere și să deguste peste 500 de vinuri.

Un accent special va fi pus pe soiurile autohtone precum Feteasca Albă, Feteasca Regală și Feteasca Neagră rosé, vinuri care reflectă terroir-ul și diversitatea Vinului Moldovei.

Ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, Vernisajul Vinului reflectă evoluția sectorului vitivinicol din Republica Moldova și interesul tot mai mare al publicului pentru vinurile locale de calitate.

Vernisajul Vinului: 23 de mici producători vor fi prezenți la ediția aniversară

Potrivit Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova, la ediția aniversară din acest an vor participa 23 de mici producători de vinuri din Republica Moldova:

  • Crama Neamțu
  • Suvac Winery
  • I.M Winery
  • Crama Ulinici
  • Vinăria Poiana
  • Tronciu
  • Domeniile Pripa
  • Vera Winery
  • Crama Mihai Sava
  • Gogu Winery
  • Enoteria Platon
  • Divus Winery
  • ATU Winery
  • Casa Vinicolă Luca
  • Crama Tătaru
  • Equinox
  • Crama Vulpe
  • Minis Terrios
  • Crama Mircești
  • B.A.H.U
  • Epicrama
  • Vinhart
  • Vinum Estate

Vizitatorii vor putea degusta vinuri de primăvară, discuta direct cu producătorii și descoperi poveștile din spatele fiecărei crame.

Grid of participating winery logos for Vinării on a green floral background.
FOTO: Facebook/ Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova

Un eveniment dedicat culturii vinului

Organizatorii spun că Vernisajul Vinului a devenit, în timp, mai mult decât un simplu eveniment de degustare – este un spațiu unde comunitatea iubitorilor de vin se întâlnește în jurul produselor autentice și al culturii vinului moldovenesc.

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), instituția responsabilă de promovarea produselor vitivinicole reunite sub brandul de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.

Vernisajul Vinului se desfășoară cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Detalii despre eveniment

Locația: Capitoles Park, str. Melestiu 13A, mun. Chișinău
Data: 15 mai 2026
Ora: 17:00

Organizatorii anunță că evenimentul va avea un dress code inspirat de primăvară, iar participanții sunt încurajați să poarte ținute în culori pastelate și imprimeuri florale.

Prețul unui bilet este de 400 de lei, iar acestea pot fi achiziționate online, pe platforma iTicket.

Vă recomandăm și acest articol: Festivalul „Mioriță Laie, Laie Bucălaie” va avea loc pe 16 și 17 mai, la Ungheni


Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

castel mimi

Castel Mimi: Promovăm vinul moldovenesc prin colaborări bazate pe responsabilitate și...

Clasat printre cele mai frumoase 15 vinării din lume, Castel Mimi se afirmă ca o veritabilă poartă către cultura, valorile și gusturile autentice ale Moldovei. Dincolo de...
Vinării
2
min.

Crama Neamțu își deschide porțile: doritorii pot face rezervări pentru degustări...

La doar 30 de kilometri de Chișinău, pe malul Nistrului, Crama Neamțu din Corjova intră într-o nouă etapă și își deschide oficial porțile pentru vizitatori. Proiectul de...
Vinării
1
min.