Ajunul Bobotezei: tradiții și superstiții

Ajunul Bobotezei, cunoscut și ca ziua de dinaintea Botezului Domnului, este o sărbătoare plină de semnificații religioase și tradiții străvechi.

În ajun, dar şi şi în ziua botezului Domnului, în biserici se oficiază servicii divine, se sfinţesc apele, iar credincioşii merg la biserică pentru a lua agheasmă.

Ajunul Bobotezei – sfințirea caselor

Conform canoanelor bisericești, în Ajunul Bobotezei se ține post negru, iar credincioșii nu consumă mâncare sau băuturi până la slujba de sfințire a apei.

Această tradiție își are rădăcinile în secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau astfel pentru primirea botezului.

Potrivit tradiției, în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor să vestească Botezul Mântuitorului, binecuvântând oameni, case şi animale cu busuioc înmuiat în Agheasmă.

boboteaza superstitii
FOTO: mediaflux.ro

Ajunul Bobotezei – superstiții

  • Potrivit altor tradiții, dacă pomii sunt acoperiți de promoroacă dimineața, se consideră că anul va fi unul roditor.
  • Femeile cred că sfințirea casei în această zi aduce sănătate și noroc întregii familii.

Mâine, 19 ianuarie, creştinii ortodocşi de rit vechi vor marca Botezul Domnului sau Epifania.

Boboteaza este una din cele 12 mari sărbători creştine şi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.

V-ar putea interesa și acest articol: Mănăstirea Cușelăuca – vindecări miraculoase.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

teatru la balti

Se caută tineri specialiști în cultură. Statul oferă până la 120.000...

Ministerul Culturii a deschis procesul de recepționare a dosarelor pentru examinarea, selectarea și repartizarea în câmpul muncii a tinerilor specialiști din domeniul culturii. Astfel,...
Știri
2
min.
cucuteni tripolie

Muzeul din Călărași lansează un proiect dedicat civilizației Cucuteni-Tripolie, cu dioramă...

Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași va oferi vizitatorilor o incursiune în lumea civilizației Cucuteni–Tripolie printr-o dioramă tridimensională și o experiență de realitate virtuală (VR), realizate...
Știri
2
min.