Teatrul Mihai Eminescu: ce spectacole se joacă în această săptămână

Teatrul Național „Mihai Eminescu” propune, în această săptămână, o serie de reprezentații care explorează teme diverse, de la biografii de legendă, la drame de familie și povești istorice ale poporului nostru.

Teatrul Mihai Eminescu – ce spectacole se joacă între 3 și 8 februarie

Marți, 3 februarie – „Maria Tănase”, MDL 100

Spectacolul dedicat legendarului nume al muzicii românești, Maria Tănase, explorează viața și moștenirea artistei, care continuă să stârnească emoție chiar și la 103 ani de la naștere.

Regizoarea Nelly Cozaru ne invită să redescoperim „Regina cântecului românesc” printr-o montare emoționantă și autentică, care evocă farmecul și suferințele unei vieți dedicate artei.

maria tanase
FOTO: tnme.md

Miercuri, 4 februarie – „Fiul”, 18:30, MDL 100

Dramă de familie profundă, „Fiul” aduce în prim-plan singurătatea și fricile unui copil prins între tensiunile părinților săi.

Nicolas, un adolescent afectat de divorțul părinților, trăiește conflicte emoționale puternice, în timp ce adulții încearcă să corecteze situația.

Spectacolul pune degetul pe rană și ne amintește cât de important este să fim aproape de cei care contează cu adevărat.

Joi, 5 februarie – „Joisărbătoare”, 18:00, MDL 60–200

„Joisărbătoare”, de Katalin Thuroczy, este o comedie efervescentă despre dorința oamenilor de a fi împreună și de a sărbători viața, chiar și atunci când singurătatea pândește.

Regizorul Veaceslav Sambriș combină răsturnări de situații, replici picante și personaje surprinzătoare pentru a oferi publicului o experiență relaxantă și plină de umor, dar și de reflecție.

joisarbatoare
FOTO: tnme.md

Vineri, 6 februarie – „Cântec de leagăn…”, MDL 60–200

Spectacolul urmărește viața sătenilor și povara pe care o duc în fiecare zi. Teofil Augustinovici, directorul școlii, devine reperul comunității, iar întreaga poveste este condimentată cu momente comice.

Limbajul și comportamentul eroilor ne duc cu gândul la perioada anilor ’80–’90 și la realitățile „Marii Restructurări Sovietice”. Spectacolul este un omagiu adus tradiției și valorilor din satul moldovenesc.

Sâmbătă, 7 februarie – „Casa Mare”, 18:00, MDL 60–200

Capodopera lui Ion Druță„Casa Mare”, revine pe scena Naționalului în regia lui Alexandru Cozub.

Montarea explorează relațiile umane, valorile morale și ecologia spiritului, aducând în prim-plan conflicte interioare și povești de dragoste adesea trecute cu vederea.

În rolurile principale evoluează Margareta Pântea, Igor Babiac și alți actori talentați ai scenei moldovenești.

spectacol teatrul mihai eminescu
FOTO: tnme.md

Duminică, 8 februarie – „Dosarele Siberiei”, 18:00, MDL 60–200

Spectacol-document de Petru Hadârcă„Dosarele Siberiei” explorează tragediile românilor basarabeni persecutați de regimul comunist: deportări, foamete organizată și detenție în GULAG.

Montarea se bazează pe memorii autentice și mărturii ale supraviețuitorilor, oferind spectatorilor o experiență cutremurătoare și profund emoționantă despre suferința și rezistența poporului nostru.

dosarele siberiei
FOTO: tnme.md

V-ar putea interesa și acest articol: HOTARUL – premieră națională de comedie la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

hotarul

HOTARUL – premieră națională de comedie la Palatul Național „Nicolae Sulac”

Pe 12 februarie, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău, publicul este invitat la premiera națională a filmului „HOTARUL”, o comedie care aduce pe marele...
Evenimente
1
min.
palatul de cultura cahul

Februarie cultural la Palatul de Cultură din Cahul: spectacole, expoziții și...

Luna februarie aduce la Palatul de Cultură „ Nicolae Botgros” din Cahul o agendă bogată de evenimente culturale, educaționale și artistice, realizate în colaborare...
Evenimente
1
min.