Best Tourism Villages 2026: O șansă pentru satele din Moldova să se afirme în turism

Localitățile rurale din Republica Moldova au o nouă oportunitate de a se afirma pe plan internațional.

Programul Best Tourism Villages 2026, lansat de UN Tourism, invită comunitățile rurale să își promoveze valorile, tradițiile și patrimoniul cultural prin turism.

Inițiativa face parte din UN Tourism for Rural Development Programme și are drept scop promovarea satelor care reușesc să valorifice turismul în mod sustenabil, protejând în același timp mediul, cultura și tradițiile locale.

La nivel național, procesul de selectare a localităților participante este coordonat de Oficiul Național al Turismului, cu suportul Ministerului Culturii.

Best Tourism Villages 2026 – cine poate aplica

Potrivit criteriilor stabilite de UN Tourism, localitățile eligibile trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

  • să aibă maximum 15.000 de locuitori și o densitate redusă a populației;
  • să fie situate într-un peisaj rural unde activitățile tradiționale sunt prezente în mod semnificativ;
  • să păstreze valori comunitare și un mod de viață specific comunității locale.

Avantajele participării

Localitățile selectate pot beneficia de multiple oportunități de dezvoltare și promovare:

Recunoaștere internațională ca destinație turistică rurală de top
Sprijin pentru conservarea patrimoniului cultural și natural
Posibilitatea de a beneficia de consultanță prin Upgrade Programme
Acces la rețele globale și schimb de experiență cu alte sate din rețeaua Best Tourism Villages

Participarea la această inițiativă poate contribui la creșterea vizibilității satelor și la dezvoltarea turismului rural într-un mod durabil.

Ce este programul Best Tourism Villages

Programul Best Tourism Villages promovează comunitățile rurale care păstrează identitatea locală și valorifică în mod responsabil resursele naturale și culturale.

Inițiativa evidențiază sate care își păstrează tradițiile, gastronomia autentică și activitățile economice tradiționale, precum:

  • agricultura
  • silvicultura
  • creșterea animalelor
  • pescuitul

Totodată, programul pune accent pe protejarea peisajelor rurale, biodiversității, sistemelor de cunoștințe locale și patrimoniului cultural.

Cum se depun dosarele

Dosarele de participare, completate conform formularului oficial, trebuie transmise către Oficiul Național al Turismului la adresele de e-mail:

[email protected]
[email protected]

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 29 mai 2026, ora 16:00.

Rezultatele ediției Best Tourism Villages 2026 vor fi anunțate în trimestrul III al anului, în cadrul unui eveniment organizat de UN Tourism.

Vă recomandăm și acest articol: „Destinația Anului 2026”: locurile care reprezintă Republica Moldova în opt categorii.

Lilia Nicuriuc
Lilia Nicuriuc
Staff Editor

Alte articole

sezonul conservelor

Atenție la conservele de casă: pașii esențiali pentru borcane sigure

În plin sezon de conservare, autoritățile atenționează că borcanele pregătite acasă trebuie procesate corect. Unele alimente necesită sterilizare sub presiune, iar fierberea obișnuită nu...
Știri
3
min.
35 de ani de independenta

35 de ani de independență: Guvernul a aprobat programul național „Moldova-35”

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul Național „Independența care ne unește. Moldova-35”, dedicat marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței țării. Programul include...
Știri
2
min.